
„În acest moment, se intervine pe Centura de Nord a Craiovei la un accident rutier, în care sunt impilcate autoturisme și autoplatforme. Intervenim cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și echipaje medicale. La sosirea echipajelor, o persoană este conştientă şi cooperantă, încarcerată. Se lucrează la deblocarea victimei şi acordarea de prim – ajutor medical. Persoana încarcerată a fost extrasă şi predată echipajului medical, în vederea transportări la spital . Alte două persoane implicate în accident vor fi transportate la spital pentru mai multe investigații medicale. IPJ (Inspectoratul de Poliţie Judeţean) Dolj a transmis că traficul rutier pe DN 65 F(Centura de Nord) este blocat în urma accidentului rutier. Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru fluidizarea traficului rutier și stabilirea cauzelor în care s-a produs accidentul”, se precizează în comunicatul ISU Dolj.”La fața locului , s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că, un bărbat, de 59 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule(TIR) pe DN 65 F, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranță față de un autoturism ce circula în fața sa, condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Mehedinți, intrând în coliziune față-spate cu acesta . În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un al doilea autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din județul Mehedinți, acesta la rândul său fiind și el proiectat într-un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 61 de ani, cetățean bulgar. Totodată, un al cincilea vehicul condus din sensul opus de deplasare de un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Craiova, pentru a evita coliziunea, a părăsit partea carosabilă înspre dreapta. În urma evenimentului rutier, toți conducătorii auto au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la spital. Totodată, toți conducătorii auto au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 66 de ani, iar în cazul celorlalți conducători rezultatele fiind negative. În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetarile fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat
Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .