Mașină cu numere false, șofer fără permis

0
67

Polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț au întocmit un dosar penal unui cetățean român, depistat la volanul unui autoturism care avea numere de înmatriculare false și fără a deține permis de conducere.

La data de 09.03.2025, în jurul orei 18:30, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 55A, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român în vârstă de 23 de ani. “În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar plăcuțele de înmatriculare erau false, fiind atribuite altui autoturism. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, faptă prevăzută de art. 335, alin. 1 din Codul Penal, precum și pentru conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, infracțiune prevăzută de art. 334, alin. 2 din Codul Penal”, a precizat Raluca Stanciu, purtător de cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *