Cetăţeni străini cu documente false, descoperiţi la Calafat

0
26

Polițiștii  din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au descoperit, în urma verificării unui autoturism oprit pentru control, doi cetățeni străini care nu dețineau viză valabilă sau permis de ședere pentru a călători în Spațiul Schengen.

În data de 03.03.2025, în jurul orei 19:45, în parcarea din apropierea Stației de taxare a podului Calafat-Vidin, polițiștii de frontieră români și bulgari, în cadrul unei misiuni comune, au oprit pentru verificare un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 69 de ani. Acesta avea ca pasageri doi bărbați, care au prezentat la control două cărți de identitate cu însemnele autorităților din Belgia. “Din analiza documentelor, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat că acestea nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false. De asemenea, nu au fost descoperite alte documente din care să reiasă identitatea reală a celor doi cetățeni. Având în vedere cele constatate, cetățenii străini au fost înapoiați pe teritoriul Bulgariei”, a precizat Raluca Stanciu, purtător de cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj .

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *