Craiova: Lucrările la Palatul de Justiţie vor putea fi demarate

0
1214

Deşi se resimte vântul de austeritate prin toate instituţiile, investiţiile în infrastructura judiciară –cel puţin în unele dintre ele- vor continua. Anunţul ministerului Justiţiei, în urma discuţiilor purtate la sediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) entitate care gestionează derularea contractelor pentru servicii de proiectare şi care va organiza licitaţii pentru construirea Palatului de Justiţie din Craiova, între Radu Marinescu, ministrul de resort, şi directorul CNI, Irina Manuela Pătrăşcoiu, este optimist. În luna februarie, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului menţionat (mai sunt şi alte investiţii similare la Alba Iulia, Focşani şi Ilfov), vor fi aprobaţi în consiliul tehnico-economic al ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrţiei. După aprobarea acestora, CNI va organiza procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare şi executare, urmând ca până la finele anului să înceapă efectiv lucrările de execuţie. În context trebuie salutat efortul ministrului de Justiţie, Radu Marinescu, bun cunoscător al stării de fapt, el fiind craiovean. Valoarea lucrărilor la Palatul de Justiţie, care va găzdui Curtea de Apel Craiova şi Judecătoria Craiova, este estimată la 432.812.074 lei, cu TVA. Amplasamentul stabilit este în cartierul Lăpuş, pe un teren de 8.000 m al Primăriei Craiova, situat la intersecţia străzilor Decebal şi Contraamiral Horia Măcellariu. Primăria Craiova a emis deja un nou certificat de urbanism pentru acest obiectiv. În prezent, imobilul care găzduieşte Secţia civilă de la Judecătoria Craiova este unul „obosit”, care necesită  multe modificări, consolidări în primul rând, evident costisitoare, iar Secţia civilă şi Secţia penală îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu pus la dispoziţie de Primăria Craiova, lângă Centrul multifuncţional din cartierul Romaneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *