Maratonul evaluării candidaţilor pentru posturile cheie în cabinetul Donald Trump este în plină derulare. Marco Rubio, candidatul pentru funcţia de secretar de stat, John Ratcliffe, viitorul şef CIA, Pam Bondi, candidat la funcţia de procuror general, Pete Hegseth, probabil viitorul ministru al Apărării nu vor avea după toate probabilităţile dificultăţi. Marco Rubio a făcut referiri la strategia noii administraţii de a rezolva conflictul din Ucraina recunoscând că nu se va putea returna întreg teritoriul ocupat momentan de armata rusă, iar promisiunea lui Joe Biden de a sprijini Kievul „atâta timp cât este nevoie” nu este viabilă. Ceea ce a făcut Vladimir Putin a fost inacceptabil, nu există nici o îndoială, dar acest război trebuie să se termine. Audierea lui Marco Rubio a fost una prietenoasă şi colegii săi din Senat l-au lăudat pentru calificarea sa pentru funcţia propusă de cel mai înalt diplomat al Americii. Se estimează că a primit voturi din ambele tabere.