Guvernul israelian urmează să dea undă verde, astăzi, acordului anunţat de Qatar şi SUA, după 15 luni de război între Israel şi Hamas, privind încetarea focului în Gaza. Negocierile indirecte de la Daha au dus la oficializarea, miercuri seara, a unui acord în trei faze, care presupune un armistiţiu începând de duminică, eliberarea a 33 de ostatici israelieni în schimbul a 1000 de prizonieri palestinieni şi o creştere a ajutorului umanitar. Detaliile finale sunt în curs de finalizare, potrivit unui comunicat de presă, publicat de biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu, care a mulţumit deja echipelor de negociatori ai lui Donald Trump şi Joe Biden, care ar fi conlucrat pe acest subiect. Costul întârzierii este insuportabil. Netanyahu care a încercat să amâne deznodământul acuzaţiilor de corupţie cu care se confruntă, ar fi anticipat revenirea lui Donald Trump, iar acesta nu a vrut să înceapă cel de al doilea mandat al său cu conflictul în plină desfăşurare. Hamas nu a vrut să mai aştepte un rezultat care putea fi mai rău. ONU a apreciat, în mai anul trecut, că reconstrucţia Gaza ar dura 16 ani şi ar costa peste 40 miliarde dolari.