Poliţişti din cadrul Secției nr.6 Poliţie Rurală Giubega s-au sesizat cu privire la faptul că, în timpul folosirii urnei mobile de la secția de votare nr. 433 Perișor, mai mulți cetățeni au votat de două ori.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că membrii comisiei de votare cu urna specială – un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Radovan și o femeie de 59 de ani, din comuna Perișor – ar fi înmânat câte patru buletine de vot (două pentru Senat și două pentru Camera Deputaților) către aproximativ 10 persoane din comuna Perișor, buletinele de vot fiind așezate unul în altul. Când unul dintre votanți a realizat că a primit patru buletine de vot și a restituit două, a fost întrerupt procesul de votare cu urna mobilă, fiind informat Biroul Electoral Județean.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând ca la definitivare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.