PSD Dolj – pentru un vot proeuropean şi euroatlantic

0
114

Președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, candidatul PSD de pe locul 1 la Camera Deputaților, Adrian Câciu și candidatul PSD de pe locul 1 la Senatul României, Alexandra Presură, au votat, în această dimineață, la secția nr. 144 – Grădinița cu Program Prelungit „Petrache Poenaru”.

Cu această ocazie, reprezentanții PSD Dolj au îndemnat alegătorii din Craiova și din județul Dolj să meargă la vot, pentru ca drumul european al României să continue și pentru a susține singurul partid care poate ține echilibrul țării. „Am votat cu gândul la parcursul european și euroatlantic al României. Am votat și emoțional și rațional. Am votat cu cea mai performantă echipă pe care o propune un partid la nivelul județului Dolj și chiar la nivel național. Am votat cu gândul că este nevoie de un partid echilibrat, un partid care știe ce înseamnă guvernarea, care știe ce înseamnă limitele unei negocieri europene și cu un partid de care ar fi nevoie, într-o proporție destul de mare, în Parlamentul României, pentru a apăra ce am reușit să câștigăm, împreună, timp de 35  de ani. Este păcat să dăm cu piciorul acum, motiv pentru care îi îndemn pe toți românii să vină la vot astăzi și să voteze pentru ca România să nu derapeze. Până la urmă, acesta este mesajul pe care toți oamenii responsabili îl dau în momentul de față. Îi așteptăm pe români la vot!”, a precizat Claudiu Manda, președintele PSD Dolj. „La mulți ani tuturor românilor, în primul rând! Astăzi am votat pentru un partid care a introdus România în NATO, în Uniunea Europeană, care a introdus România în Schengen, care a scos vizele cu Statele Unite, am votat pentru un partid care a adus multe investiții în această zonă a României și sper din toată inima să dăm un vot rațional, nu emoțional, astăzi, toți românii”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova. „Astăzi, am votat partidul care, de-a lungul timpului, a demonstrat că se gândește la oameni și are grijă de oameni. Se gândește la toți salariații din țara noastră, la pensionarii din țara noastră, la un partid care se gândește la județul Dolj. Am votat partidul care a făcut proiecte pentru județul nostru și care va face proiecte în continuare. Niciun alt partid nu a făcut și nici nu va face. Am votat calea sigură pentru dezvoltarea județului Dolj”, a menţionat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj. „Am votat pentru o Oltenie puternică în Parlamentul României, pentru un Parlament cu profesioniști care au dovedit că pot aduce dezvoltare în toată România, dar mai ales în Oltenia, am votat pentru un Parlament cu oameni care vor menține România în zona de dezvoltare din această regiune a Europei. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a declarat Adrian Câciu, candidat PSD Dolj pentru Camera Deputaților. „Am votat astăzi, într-o zi atât de importantă pentru noi, Ziua Națională. Am votat cu gândul la toate familiile din România, am votat cu gândul la părinții noștri care au muncit pentru a ne asigura un viitor mai bun. Am votat cu gândul la copiii noștri care merită o Românie unită, o Românie cu care să se mândrească, o Românie Europeană. Am votat cu gândul la toți cetățenii doljeni, pentru că ne dorim continuarea dezvoltării acestui județ. Am votat un partid care este mereu alături de oameni. Doamne ajută! La mulți ani, români!”, a spus și Alexandra Presură, candidat PSD Dolj pentru Senatul României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *