Al doilea an de implementare a acreditării Erasmus în domeniul “Educaţie şcolară” la Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Craiova

0
61

Acreditarea Erasmus pe Domeniul „Educație școlară” reprezintă instrumentul prin care instituțiile pot participa într-un mod continuu în cadrul programului Erasmus+ 2021 – 2027, oferindu-le anual acces simplificat la finanțare în cadrul Acțiunii-cheie 1, proiecte de mobilitate. Acordarea acreditării cu codul 2022-1-RO01-KA120-SCH-000110171confirmă faptul că Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova este capabilă să implementeze un plan de dezvoltare strategică pe termen mediu care să pună în centrul preocupărilor valorile europene în domeniul educației.

Coordonatorul acesteia la nivelul unității este prof. Alexandrina Maria NĂSTASE, iar activitatea celui de-al doilea an de implementare a amplului proiect a început  de la 01.06.2024 a , aceasta realizându-se sub egida proiectului cu nr. 2024-1-RO01-KA121-SCH-000202563. „În perioada 01.06.2024 – 31.08.2024 finanțarea aprobată este de 34.129 euro și de facilitățile proiectului vor beneficia 11 cadre didactice și 18 elevi. Activitatea va fi organizată în patru etape, două dedicate cadrelor didactice ce vor realiza activități de job shadowing, respectiv vor audia cursuri de formare acreditate la nivel european, iar două vor reprezenta fluxuri de câte nouă elevi ce vor avea posibilitatea să cunoască specificul cultural și educațional al altor tineri ai Uniunii Europene. Din experiența anului trecut putem spune deja că urmele lăsate în sufletele participanților sunt săpate cu litere de aur. Interacțiunea lor cu partenerii a fost profundă și plină de învățăminte. În timp ce ei le povesteau despre tradițiile și valorile lor, au descoperit cât de mult prețuiesc respectul față de istorie și modul în care se dedică promovării identității naționale, respectând în același timp principiul european de „Unitate în diversitate”. Acești tineri i-au impresionat prin seriozitatea și pasiunea lor, iar discuțiile au contribuit la o înțelegere mai profundă între culturi, subliniind valorile comune pe care le împărtășesc. Colaborarea și interacțiunea cu partenerii din primul an de implementare a fost un exemplu viu de cum acest tip de activități aduc împreună oameni din diferite colțuri ale Europei, creând punți între culturi și facilitând învățarea mutuală.Erasmus+ deschide orizonturi și creează legături de neprețuit între tineri din întreaga Europă!”, a precizat Alexandrina Maria Năstase.

A avut  loc prima mobilitate

Prima mobilitate a avut deja loc în perioada 27.10 – 02.11.2024 când profesoarele Alexandrina Maria NĂSTASE și Daniela Laura RADU au participat la activități de job shadowing la ciclul gimnazial de la Liceul Platon MEPE din Katerini, GRECIA. „Toate aceste activități au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării competențelor culturale, digitale, pedagogice și chiar personale ale noastre. De asemenea, au contribuit la starea noastră de bine și la abilitatea de gestionarea stresului, demonstrând importanța echilibrului între învățare continuă, explorare și recreere. Mulțumim programului Erasmus+ pentru finanțarea acestei mobilități și Agenției Naționale pentru Proiecte Comunitare din Domeniul Educației și Formării Profesionale din România pentru sprijinul permanentdeoarece au făcut posibilăo experiență de învățare unică, plină de conexiuni interculturale și oportunități de dezvoltare.”, a precizat Daniela Laura Radu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *