Trei craioveni – prinși când făceau trafic de droguri de mare risc

0
39
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați și o femeie (cu vârstele de 18, 25 și 33 de ani), cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic intern de droguri de mare risc, ambele în formă continuată.
Cei trei au fost prinși în flagrant delict în timp ce dețineau, în scopul comercializării, în autoturismul cu care se deplasau, diferite cantități de droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal). Din materialul probator administrat a reieșit că, pe parcursul lui 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut substanțe cu efect psihoactiv și droguri de mare risc către consumatori din județul Dolj.
De asemenea, cercetările au scos la iveală faptul că, pe 8 noiembrie a.c., persoana de 25 de ani ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus, ieri, reținerea celor trei  persoane, pentru 24 de ore. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *