Azi, România – Kosovo, în Liga Naţiunilor

0
59

Naţionala României joacă, azi, de la ora 21.45 (în direct la Antena 1), penultimul meci din Liga Naţiunilor, împotriva statului Kosovo, pe Arena Naţională, la centru fiind danezul Morten Krogh. România are maximum de puncte după cele 4 meciuri din grupă, iar Kosovo are 3 puncte mai puţin, în tur tricolorii câştigând cu 3-0, la Priştina.

Selecţionerul Mircea Lucescu a prefaţat astfel disputa de azi:

“Kosovo este o echipă care poate câştiga împotriva oricărei echipe mari, sunt jucători care evoluează la echipe puternice în vestul Europei. Nu mai e ca înainte, copiii pleacă devreme din ţările lor, se duc la academiile echipelor puternice din vestul Europei şi se întorc şi joacă pentru echipa naţională. Nu aş vrea ca lumea să creadă că este aşa uşor. Şansele sunt mari să terminăm grupa pe primul loc, din toate punctele de vedere, dar pe mine nu mă interesează doar rezultatul. Pe mine mă interesează ca nivelul de joc al acestei echipe să crească foarte mult. Fotbalul românesc a fost caracterizat în perioada de succese prin nişte calităţi, noi am fost printre cei mai buni pasatori. În România am neglijat acest aspect al jucătorilor, bazat pe tehnică şi pase, care este superior altora. Noi am avut o grupă foarte grea la Mondialul din ’70 şi nu aveam legături cu străinătatea, nu aveam condiţii de pregătire, nu aveam echipament. Eram jucători tehnici, proveniţi de pe maidane şi formam un grup foarte puternic. Am obţinut calificarea la Euro, dar altfel, cu alte mijloace. Am obţinut performanţe, dar am avut un grup de jucători extraordinar de motivaţi, cu sacrificiu. Ca să poţi să controlezi jocul e nevoie de o încredere extraordinară a jucătorilor în ei înşişi. Eu nu pot să fac experienţe la echipa naţională, eu am nevoie de rezultate, şi pentru asta ai nevoie de un lot omogen. Iar ceilalţi trebuie să demonstreze meci de meci la echipele lor de club şi apoi ajungi la echipa naţională. Nu am avut niciodată probleme cu jucătorii convocaţi care nu joacă, eu nu am niciodată probleme de acest fel. Dacă aş avea, ar fi din cauza mea, nu din cauza lor. Asta ar însemna că eu nu ştiu să gestionez la vârsta mea raportul cu un copil”.

Lotul României:

PORTARI: Florin NIŢĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAŞI: Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAŞCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);

MIJLOCAŞI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ŞUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoţia, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIŢĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);

ATACANŢI: Denis DRĂGUŞ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanţa, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).

Tot azi, în Liga Naţiunilor:

Liga B

  • Danemarca – Spania, 21:45, Digi Sport 2
  • Elveţia – Serbia, 21:45
  • Portugalia -Polonia, 21:45, Digi Sport 1
  • Scoţia – Croaţia, 21:45

Liga C

  • Cipru – Lituania, 19:00
  • Irlanda de Nord – Belarus, 21:45
  • Luxemburg – Bulgaria, 21:45

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *