Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va desemna un trimis special –o persoană cu multă credibilitate- care să conducă negocierile privind soluţionarea conflictului din Ucraina, a informat ieri Fox News. Anterior, Donald Trump spusese că va purta discuţii cu Vladimir Putin, în viitorul apropiat. Deşi Kremlinul a minimalizat, în mod repetat, afirmaţia potrivit căreia Donald Trump ar pune capăt, cu uşurinţă conflictului, Vladimir Putin a spus că declaraţii, pe această temă, merită multă atenţie. Moscova susţine că orice reglementare trebuie să înceapă cu Ucraina, încetarea operaţiunilor militare şi recunoaşterea noilor realităţi teritoriale, adică controlul asupra regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson, Zaporojie, precum şi asupra Crimeei. La aceasta se mai adaugă neutralitatea Ucrainei, demilitarizarea şi denazificarea. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, repetat, condiţiile pentru rezolvarea situaţiei din Ucraina, care includ şi abandonarea planului de aderare la NATO. Moscova consideră, de asemenea, că toate sancţiunile occidentale împotriva Rusiei trebuie eliminate şi statutul de neutralitate şi non-nuclear al Ucrainei trebuie garantat. Serghei Lavrov crede că abordarea Washingtonului faţă de Ucraina nu se va schimba, pentru că va încerca întotdeauna să controleze tot ce se întâmplă pe orbita NATO, în special pe teritoriul NATO.
Acasă Actualitate Actualitate externă Război în Ucraina: Trump va numi, probabil, un trimis special pentru a...