Comemorarea armistiţiului care a pus capăt primului război mondial şi împlinirea a 120 de ani de înţelegere deplină, între Franţa şi Regatul Unit, a prilejuit o ceremonie la Arcul de Triumf, în prezenţa lui Emmanuel Macron şi a premierului britanic Keir Starmer. La 11 noiembrie 1944, acelaşi lucru l-au făcut Winston Churchill şi Charles De Gaule. 80 de ani mai târziu, nici un alt premier britanic nu a mai participat la acest eveniment. După ceremonia menţionată, Macron şi Starmer s-au întâlnit la Palatul Elysee, unde au discutat situaţia din Ucraina, relaţiile Londrei cu UE şi imigraţia, între altele. Ambele ţări membre NATO, chiar puteri principale, doresc consolidarea relaţiilor, în special în securitate şi apărare, având în vedere victoria lui Donald Trump, care intenţionează să retragă ajutorul militar pentru Ucraina. SUA sunt principalul contributor pentru Kiev. În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, cei doi lideri şi-au reafirmat angajamentul de a menţine o colaborare strânsă cu hotărârea de a sprijini Ucraina neclintit şi cât timp va fi nevoie. De asemenea, cooperarea în domeniul inteligenţei artificiale şi chestiunilor climatice, cooperarea împotriva reţelelor de trafic de persoane s-au aflat pe agenda discuţiilor.
Acasă Actualitate Actualitate externă Macron şi Starmer – „sprijin neclintit” pentru Ucraina, reafirmat