Ştefan Stoica (PNL): „Conectăm Oltenia cu Europa!“

0
90

Ştefan Stoica, împreună cu parlamentarii liberali de Dolj şi cu sprijinul colegilor din Oltenia, a iniţiat o serie de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii de transport care va conecta regiunea cu Vestul României şi, implicit, cu ţările UE. Eforturile liberale sunt menite să transforme Oltenia într-un nod strategic de transport rutier, feroviar şi fluvial în această parte a Europei.

Cel mai ambiţios proiect este Autostrada Craiova – Lugoj, care va asigura legătura dintre Oltenia şi zona de Vest a ţării.

„Proiectul a fost demarat de către parlamentarii liberali din Oltenia – 16 deputaţi şi senatori din Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, care au şi semnat un memorandum prin care solicitam primului ministru de la acea vreme, Florin Cîţu, finanţarea proiectului Calafat – Lugoj. Se întâmpla în primăvara anului 2021, iar eforturile noastre au dat roade, fiind aprobată imediat finanţarea necesară demarării licitaţiilor pentru studiile de fezabilitate“, a declarat Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj.

Autostradă spre Lugoj, Drum Expres spre Tg.Jiu

Proiectul a demarat prin licitaţia loturilor din tronsonul Craiova – Filiaşi ( 51 de kilometri). Vor urma alte patru tronsoane (230 de kilometri): Filiaşi – Drobeta Turnu Severin (70 km), Drobeta Turnu Severin – Domaşnea (65 km), Domaşnea – Caransebeş (45 km) şi Caransebeş – Lugoj (50 km). Durata studiilor de fezabilitate pentru fiecare tronson este cuprinsă între 18 şi 26 de luni. Filiaşi va fi, totodată, şi punctul de plecare a drumului expres Craiova – Târgu Jiu, parte din strategia de conectivitate a Olteniei.

Legătura Craiovei cu Calafatul, prioritate pentru liberalii doljeni

PNL insistă şi pentru modernizarea infrastructurii feroviare. Un astfel de proiect îl reprezintă reabilitarea şi modernizarea liniei ferate Craiova – Calafat, investiţie care va permite transportul mai rapid al mărfurilor către graniţa cu Bulgaria şi către portul Calafat. „Valoarea investiţiei depăşeşte 3 miliarde de lei şi va permite trenurilor să circule cu viteze de până la 160 km/h, sporind semnificativ eficienţa transportului feroviar din zonă. Studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar investiţia aşteaptă acum aprobarea indicatorilor tehnico-economici“, afirmă deputatul Ştefan Stoica.

Transportul fluvial pe Dunăre: Proiectul Fast Danube 2

O altă direcţie strategică pentru sprijinirea fluxului de mărfuri şi integrarea Olteniei în reţeaua europeană de transport este dezvoltarea transportului fluvial pe Dunăre. Recent, Comisia Europeană a aprobat proiectul Fast Danube 2, în valoare de 195,5 milioane de euro, care vizează îmbunătăţirea şenalului navigabil pe secţiunea româno-bulgară a Dunării. Prin acest proiect se vor realiza lucrări de dragaj şi construcţii la nouă puncte critice, printre care şi Bechet, pentru a asigura o perioadă de navigabilitate de minimum 340 de zile pe an.

PNL îşi păstrează angajamentul pentru dezvoltarea Olteniei

Conectarea Olteniei cu Vestul Europei va avea un impact major asupra regiunii. O infrastructură de transport bine dezvoltată va reduce costurile şi timpul de transport pentru companii, făcând regiunea mai atractivă pentru investiţii şi stimulând creşterea economică. Oltenia, cu un potenţial industrial semnificativ, va avea astfel şansa să devină un centru logistic şi de producţie important pentru exporturile către Vestul Europei, creând astfel noi locuri de muncă şi generând venituri suplimentare la bugetele locale. „Investiţiile în infrastructură au fost şi vor rămâne pe lista priorităţilor liberale. Iar cea mai bună dovadă în acest sens este Drumul Expres Craiova – Piteşti, un proiect extrem de important pentru Oltenia. Iniţiat şi susţinut de către PNL, acest drum va asigura o legătură rapidă şi sigură cu Bucureştiul şi autostrada A1. Deja, cei peste 70 de kilometri aflaţi în exploatare au îmbunătăţit semnificativ traficul, îndeplinind o promisiune pe care noi, liberalii, am făcut-o oltenilor“, a concluzionat deputatul Ştefan Stoica.

Cod AEP: 11240002