Conversaţie telefonică între Trump şi Putin?

0
200

Ştirea apărută iniţial în Washington Post, care cita surse anonime, părea ambiguă, încât Russian News Moscova n-a confirmat-o şi nici n-a infirmat-o. În cele din urmă ştirea a fost infirmată de Dmitri Peşkov, care a spus că informaţia nu corespunde cu realitatea şi este o invenţie pură. Joi, Donald Trump declarase pentru NBC News că a discutat cu probabil 70 de lideri din lume, dar Vladimir Putin nu se afla printre aceştia, încât câştigătorul alegerilor prezidenţiale a spus: „Cred că vom vorbi”. În timpul campaniei electorale Donald Trump promisese, repetat, că va rezolva rapid conflictul, dar asta ar însemna cu pierderi de teritorii pentru Ucraina. În conformitate cu ştirea din The Washington Post, preşedintele ales al SUA l-ar fi sfătuit pe Vladimir Putin, în discuţia avută, să nu escaladeze războiul reamintindu-i de „prezenţa militară considerabilă a Washingtonului în Europa”. Miercuri, Donald Trump vorbise şi cu preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski. Vineri Kremlinul a declarat că Putin este gata de discuţii, dar asta nu înseamnă că este dispus să-şi modifice revendicările, adică Ucraina să renunţe la ambiţiile sale de accedere în NATO şi să-şi retragă trupele de pe întreg teritoriul celor 4 regiuni revendicate de Federaţia rusă. SUA vor cheltui restul de 6 miliarde dolari dedicate Ucrainei, înainte de venirea lui Donald Trump la Casa Albă, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan, avertizând asupra riscurilor legate de orpirea sprijinului american pentru Kiev. Sâmbătă, Donald Trump Jr., fiul cel mare al noului preşedinte al SUA a distribuit pe Instagram o fotografie cu Volodimir Zelenski, alături de tatăl său, însoţită de textul: „POV (punct de vedere): încă 38 de zile până îţi pierzi beneficiile”, cu referire la miliardele cheltuite de SUA pentru a ajuta Kievul.