Triplă Vinicius, pentru victoria Realului cu Osasuna

0
166

Vinicius junior a marcat trei goluri (34, 61 şi 69), iar Real Madrid a învins-o, pe teren propriu, scor 4-0, pe Osasuna, în etapa a 13-a din La Liga. Madrilenii au mai marcat şi prin Bellingham (42). Fundaşul brazilian al Realului, Eder Militao, a suferit o ruptură de ligamente încrucişate, cu leziuni la menisc, la piciorul drept, în minutul 25 şi a părăsit terenul în lacrimi. Anul trecut, Militao a suferit acelaşi gen de accidentare, dar la stângul.

Real Madrid este pe locul 2, cu 27 de puncte, la 6 puncte de liderul Barcelona, cele două având acelaşi număr de meciuri – 12. Catalanii joacă duminică seara la San Sebastian. Într-un alt meci, Villarreal a trecut cu 3-0 de Alaves, iar “Submarinul Galben” este pe locul 3, cu 24 de puncte.