Căţeluşi pentru adopţie

0
166

Salubritate Craiova, prin Adăpostul canin Craiova, organizează un nou târg de adopții canine, găzduit de mall-ul pet-friendly Promenada Mall.
Târgul de adopții este organizat în parteneriat cu Centrul Național de Educare Canină. Târgul se va desfășura, sâmbătă, în parcarea supraterană a centrului comercial, în zona magazinului Maxi Pet România, cu începere de la ora 11.00. Șase câini din adăpostul public al Craiovei vor fi prezentați pentru adopție și vor putea fi luați acasă pe loc, în mod gratuit, conform legii. Adopția este realizată în baza actului de identitate, prin completarea unei declarații-angajament. Toți câinii vor pleca la noile lor case vaccinați, microcipați, deparazitați și sterilizați. În momentul adopției, datele noului stăpân vor fi înregistrate în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân. „Târgului nostru i se alătură și voluntari cu suflet mare care se vor ocupa de partea de socializare cu câinii, iar în mod gratuit, cei șase blănoși vor beneficia și de o sesiune de toaletare, precum și de fotografii care vor imortaliza întreg evenimentul. Le mulțumim, pe această cale, atât celor care oferă, de fiecare dată, pachetele-cadou pentru adoptatori, Maxi Pet România, cât și celor de la Eurotehnica IT&C, care ne asigură mobilitatea pentru voluntari și adoptatori, prin lese și zgărzi pentru fiecare câine prezentat la târg și, sperăm noi, adoptat. Vă invităm să ne fiți alături la acest eveniment de educare canină și de conștientizare a personalității unice a patrupedelor de lângă noi și să promovați evenimentul care se dorește a fi unul de responsabilizare și de creștere a gradului de empatie și spirit civic din comunitatea noastră“, precizează reprezentanţii Salubritate Craiova.