Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” din Craiova, la aniversarea a 134 de ani de existenţă

0
59

Liceul cu program Sportiv “Petrache Trişcu” din Craiova se află la ceas de sărbătoare. Pregătirile sunt în toi, cu atât mai mult cu cât vorbim de una dintre unităţile centenare ale învăţământului doljean, indiferent de titulatura pe care a avut-o de-a lungul anilor. Programul dedicat este bine structurat. Luni, 11 noiembrie, va fi celebrată “Ziua liceului”.  

Şcoala Comunală de băieţi “Petrache Trişcu-Mircea şi soţia sa” este, în începuturile ei, opera de cald patriotism a unui mare om de suflet, Petrache Trişcu-Mircea, viceprimar al Craiovei, comerciant şi proprietar al moşiei de la Urzicuţa şi al unor clădiri situate pe strada “Sfântul Dimitrie “din Craiova.
“Petrache Trişcu-Mircea s-a născut la Craiova, în anul 1826. Era primul copil al familiei Maria şi Mircea Trişcu. A avut doi fraţi mai mici: Mihai şi Savu, precum şi o soră Tudoriţa, mezina familiei.
Cursurile primare le-a urmat la Şcoala “Obedeanu”, pe care le-a absolvit în anul 1838, fiind apoi înscris la Şcoala Centrală (actualul Colegiu Naţional “Carol I” din Craiova). După absolvire,  este trimis la Timişoara,  unde îşi va continua studiile, într-o şcoală cu profil comercial. Revenit la Craiova, Petrache l-a ajutat pe tatăl său în comerţul cu vite şi la administrarea moşiei părinteşti. Aflat cu treburi comerciale tocmai în Târgul Ieşilor, soarta i-a scos-o în cale pe Maria, fiica “comersantului” Dumitru Mihail, pe care a cunoscut-o în casa acestuia. Dragoste la prima vedere. Hotărât, Petrache o cere pe frumoasa moldoveancă de soţie, cererea a fost acceptată şi de fată şi de către familia acesteia. La acea vreme Petrache avea 43 de ani iar Maria 32. S-au căsătorit la Craiova, în ziua de 18 ianuarie 1870, ora 16 (certificat nr. 71), iar nunta au făcut-o în casele “Trişcu”, aflate undeva pe strada “Sfântul Dimitrie”, din suburbia cu acelaşi nume. A fost o căsnicie fericită. Deşi amândoi doreau să aibă moştenitori, voia nu le-a fost împlinită. Din contră, numai după zece ani de la căsătorie, Maria a decedat, fiind răpusă de o boală nemiloasă la acea vreme, ftizia. Afectat de pierderea soţiei, pe care a divinizat-o, neîmpăcat cu gândul singurătăţii, Petrache s-a îmbolnăvit de inimă, boală care, până la urmă, i-a fost fatală. Din dorinţa de a veni în sprijinul copiilor săraci din oraş, a întocmit un testament – în data de 13 octombrie 1886 – prin care a dorit să se înalţe o şcoală primară “(…) pe locul meu viran din acest oraş, aflat în mahalaua “Sfântul Ioan Hera”, pe a cărui frontispiciu va fi întotdeauna inscripţia: <<Şcoala comunală Petrache Trişcu-Mircea şi soţia sa>> cu litere de aur, iar în sala de recepţiune a şcolii, se va pune pentru vecie bustul meu şi al decedatei mele soţii, preaiubita Maria, legate între dânsele prin inscripţiunea: <<FONDATORII>>”. “Această şcoală se va înălţa şi se va întreţine de legatara mea universală; în ceea ce priveşte plata corpului profesoral, al servitorilor şi a celor-alte necesări, cu venitul proprietăţii mele Urzicuţa, din plasa Balta, judeţul Doljiu”. Dorinţa sa a fost ca şi casele familiei, aflate pe strada Sfântul Dimitrie “(…) să fie păstrate pentru a aduce venit prin închiriere, iar din prinosul venitului obţinut să se cumpere şi alte case pentru închiriat drept investiţie, astfel încât nu numai să asigure o bună întreţinere ci să se cumpere haine şi cărţi pentru copiii familiilor, sărace. În această şcoală, instrucţiunea va fi publică şi gratis (…)”. După moartea subită a lui Petrache Trişcu-Mircea, survenită în noaptea de 11 noiembrie 1886, dată devenită după ani, „Ziua Liceului”,  la data de 17 aprilie 1889 în prezenţa Primarului Nicolaus Racoviţă şi a Prefectului judeţului, Nicolae Economu,  s-a pus piatra de temelie a clădirii proiectată de inginerul şef al oraşului Craiova, C. Litarezek, dată spre executare antreprenorilor Domenico Costa şi Dumitru Nedelcu. În dimineaţa zilei de 1 septembrie 1890, spre curtea Şcolii Comunale “Petrache Trişcu-Mircea şi soţia sa”, se îndreptau paşii unui număr mare de oameni, uniţi prin aceeaşi emoţie şi lumină – noul locaş de cultură. La inaugurarea celei mai noi şi mai mari şcoli primare a oraşului au participat primarul, prefectul judeţului, consilieri, reprezentantul Revizoratului şcolar, directori şi institutori de la alte şcoli”, se precizează în istoricul acestei şcoli de elită.

Salvarea a venit în anul 1997

Anii au trecut şi fosta Şcoală Gimnazială 5, denumită aşa în regimul comunist, care fiinţa în actualul sediu al liceului, intrase în degringoladă, mai ales în urma scăderii numărului de copii arondaţi acesteia. Salvarea a venit prin unirea Clubului Sportiv Şcolar „Olimpia” cu Şcoala Generală nr. 5 „Petrache Trişcu”, în 1997, când a luat fiinţă Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu”. Noua instituţie de învăţământ a polarizat, încă de la început, interesul unanim şi preocupările tuturor factorilor şi mai ales al personalui didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, care s-a strâns în jurul acestei tinere instituţii, consacrându-şi forţele pentru a o întări.
Învăţământul din Craiova avea acum un nou suport de nădejde şi competent pentru a cuteza la desăvârşirea rosturilor sale, la fundamentarea unor mari şi frumoase perspective pentru înfăptuirea vechilor aspiraţii. În acel moment, instituţia era condusă de către o echipă de valoare formată din: profesor Anghel Dănuţ – director, el însuşi fost elev al Şcolii Generale Nr. 5 „Petrache Trişcu”, profesor Berindeie Mihaela şi profesor Brînduşoiu Ionel Cătălin – directori adjuncţi, fiind considerată una dintre cele mai bune şcoli din municipiu şi din ţară, deoarece rezultatele remarcabile obţinute de-a lungul anilor s-au concretizat în formarea mai multor generaţii de intelectuali şi sportivi de renume judeţean, naţional şi internaţional. În anul 2003 a fost dată în folosinţă o modernă sală de sport – Sala de Scrimă “Petrache Trişcu” – construită în cadrul programului guvernamental “Săli de sport”. Una dintre cele mai semnificative realizări ale eficienţei managementului în acea perioadă este ridicarea unităţii de învăţământ la nivelul de şcoală reprezentativă de tip european,iar,  în decursul anilor, colectivele de dascăli ai şcolii au muncit cu pasiune şi dăruire pentru o dezvoltare impetuoasă şi sigură a unităţii de învăţământ, în general, dar şi pentru formarea noilor generaţii în special. În cursul fiecărui an şcolar, aproximativ 200 de elevi au fost şi sunt premianţi, datorită rezultatelor deosebite obţinute la fazele municipale, judeţene, naţionale şi internaţionale la diferite concursuri sportive. Rezultatele la concursurile sportive şi şcolare, la examenul de Bacalaureat, la testările naţionale, unde elevii unităţii s-au situate pe primele locuri, atestă vechea etichetare a Liceului cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” drept unitate etalon a învăţământului doljean şi naţional.
Implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în proiecte educaţionale europene este încă o dovadă a calităţilor deosebite remarcate în această unitate de învăţământ, iar deschiderea spre lume şi aprecierea în plan internaţional obligă la o permanentă preocupare pentru eficientizarea procesului instructiv-educativ.
Expunerile teoretice, aplicaţiile practice, programele artistice, standardele elevilor, calitatea procesului instructiv-educativ, cadre didactice foarte bine pregătite, toate acestea au fost şi sunt concretizate într-o reuşită acţiune educativă, în care au fost şi sunt implicaţi foarte mulţi elevi şi cadre didactice. Colaborarea şcoală – familie a adus instituţiei un aport deosebit, la obţinerea acestor rezultate. Manifestările desfăşurate în unitate, au evidenţiat calitatea demersului educativ.

Trecut, prezent şi viitor

Luni, 11 noiembrie, la sediul unităţii de învăţământ va avea loc ceremonia de aniversare a 134 de ani de existenţă. Manifestările vor debuta la ora 10:30 – Activități cultural-sportive în sala de scrimă a liceului. La ora 12:00 va fi deschis Târgul de toamnă, organizat de elevii claselor primare, iar la ora 13:00 va urma un atelier de dezvoltare a culturii organizaționale. Mulţi dintre elevii şcolii au făcut parte de-a lungul anilor din loturile naţionale şi internaţionale care au reprezentat România în confruntările internaţionale la scrimă, atletism, badminton, caiac-canoe, judo, şah, precum şi la concursurile judeţene de Protecţie Civilă, Sanitarii pricepuţi, limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie, limba engleză, arte plastice etc. Aşa cum numele Petrache Trişcu – pe care îl poartă în prezent unitatea de învăţământ – a intrat, pentru totdeauna, în patrimoniul cultural şi sportiv al ţării noastre şi a ajuns să fie cunoscut şi preţuit în multe ţări ale lumii,  la fel ne îndreptăm speranţa către actualii dascăli şi elevi care au menirea de a ridica continuu acest prestigiu pe care îl are deja şcoala. “Speranţa noastră este ca foştii şi actualii elevi ai acestui locaş de cultură să ajungă la concluzia la care au ajuns şi generaţiile anterioare de elevi: că această şcoală “(…) a avut o tradiţie, imprimată, la rând, de profesori de mâna întâi. E o datorie sfântă ca această bună tradiţie să fie păstrată. E o datorie naţională ca profesorii şi elevii care vin, pe rând, să menţină faima şcolii cu rădăcini atât de adânci”, a precizat prof. Alina Dică, director al Liceului cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *