La debutul lui Tudor Costescu pe banca echipei masculine de baschet SCM Universitatea Craiova, aceasta a reuşit să se impună, în Sala Polivalentă, scor 91-83, în faţa formaţiei CSM Galaţi, în etapa a 7-a a Ligii Naţionale Masculine de Baschet, pe sferturi: 24-18, 24-21, 20-19, 23-25.
Au jucat pentru SCMU Craiova, în faţa a 100 de spectatori: Crawley 23 de puncte, Watson 15, Dolenc 12, Haynes Jones 10, Brooks 9, Bueriberi 8, Howard 6, Badiu 5, Vida 3.
Craiovenii au acum 10 puncte în clasament şi au urcat pe locul 7, cu 3 victorii şi 4 eşecuri. Pentru SCM Universitatea Craiova urmează meciul din deplasare cu SCM Mozzartbet Timișoara, progarmat vineri, 8 noiembrie, de la ora 17:00.