Război în Ucraina: Zelenski în turneu european

0
424

Institutul german de cercetare din Kiel avertizează astăzi 10 octombrie a.c. cu privire la o posibilă scădere a ajutorului occidental către Ucraina, în ipoteza că Donald Trump revine la Casa Albă. Dar şi Germania a anunţat că va reduce alocarea bugetară cu 50%. Militarii ucrainieni pun la îndoială deja strategia liderilor lor. După ce Joe Biden a amânat deplasarea, din cauza uraganului Milton, în Germania şi la summit-ul Ramstein, Zelenski se va afla astăzi la Paris, unde va fi primit de Emmanuel Macron la Elysee. Potrivit proiecţiilor Institutului german de cercetare, ajutorul militar şi financiar s-ar situa la 59 miliarde, respectiv 54 miliarde, în cursul anului viitor dacă donatorii occidentali şi-ar menţine nivelul actual. În schimb ar scădea la 24 şi 27 miliarde euro fără un nou ajutor american. La 30 august a.c., ajutorul primit de Ucraina de la începutul războiului se ridică la 397 miliarde euro -153,8 miliarde ajutor militar, 221 miliarde ajutor financiar şi 22,3 miliarde ajutor uman- potrivit ultimelor cifre ale institutului Kiel. Principalii donatori: UE (240,9), SUA (100,2), Regatul Unit (13,9). Turneul preşedintelui ucrainian mai cuprinde Londra, unde va purta discuţii cu premierul Keir Starmer şi Mark Rutte, secretarul general NATO, Roma, pentru discuţii cu Papa şi premierul Giorgia Meloni şi Berlin, discuţii cu cancelarul Olaf Scholz. În urma prezentării planului de victorie al preşedintelui ucrainian, Washington Post scrie că ultima vizită „nu a provocat o rezonanţă la Washington”. În plus, atenţia la războiul din Ucraina dispare prin escaladarea celui din Orientul Mijlociu. Rusia a redobândit iniţiativa ofensivă, fiindcă invazia transfrontalieră neaşteptată de către Ucraina a regiunii Kursk a oxigenat doar moralul ucrainienilor şi a servit ca declaraţie aliaţilor că este capabilă să câştige pe câmpul de luptă. Ofensiva a stagnat şi conflictul seamănă cu un impas încât sprijinul partenerilor occidentali a devenit mai moderat.