Joan Laporta, vizită în România

0
417

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, s-a aflat zilele acestea în România, cu prilejul deschiderii unei academii a clubului catalan în Bucureşti. În lunile august și septembrie au avut loc câteva acțiuni de selecţie la Barca Academy, sub comanda a patru antrenori din “La Masia”, iar şeful filialei va fi fostul internaţional Florin Răducioiu.Laporta s-a întâlnit şi cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

“Președintele FRF a subliniat că România reprezintă o oportunitate de investiție în fotbal, cu o infrastructură sportivă mult îmbunătățită. În ultimii 10 ani, au fost construite 8 stadioane noi și peste 150 de baze sportive în parteneriat cu Guvernul României. S-au format specialiști în cadrul Academiei Naționale de Fotbal și antrenori dedicați fiecărei grupe de vârstă. De asemenea, Răzvan Burleanu a subliniat și creșterea numărului de tineri practicanți de fotbal. În ultimul deceniu, numărul copiilor care practică fotbalul în România a crescut de patru ori. S-a mai menționat și faptul că sezonul trecut a fost marcat de un record istoric în România, cu cel mai mare număr de spectatori prezenți pe stadioanele din România din ultimii 35 de ani și audiențe TV record. Președintele FC Barcelona, Joan Laporta, a vorbit despre planurile pentru Barca Academy în România, dorindu-se identificarea și pregătirea tinerelor talente pentru scena internațională. Academia va aduce în România metodologia de la La Masia, antrenorii de la Barca Academy urmând să le prezinte antrenorilor români modul de lucru. S-a evidențiat și rolul primordial al tehnologiei în fotbalul de azi. FRF se evidențiază ca fiind prima federație din Europa Centrală și de Est care dispune de un departament de Intelligence Center, dedicat analizării datelor legate de performanța jucătorilor” anunţă FRF.