Zile deloc senine, la sfârşit de mandat, pentru Klaus Iohannis

1
570

Klaus Iohannis încheie al doilea mandat la Palatul Cotroceni, destul de prost, sau într-un decor mai degrabă cenuşiu. Într-un noian de neplăceri, care întunecă orice voiaj sau ieşire în decorul naturii. Nu i-au ieşit pasienţele, în materie de reconversie profesională, pe nici un aliniament, nici în cursa pentru NATO, nici în cea de potenţial comisar european pentru apărare, nici ca preşedinte al Consiliului European şi după toate semnalele nu va fi posibilă nici desemnarea sa cap de listă pentru Senat, din partea PNL. Un ziarist cunoscut (CTP) l-a numit „refuzat la export”, opinând că n-a ajutat cu nimic România pe durata a două mandate. Dezideratul admiterii în Schengen a fost doar parţial atins. Colac peste pupăză, cum se spune, la sfârşit de mandat se dovedeşte, prin hotărâre definitivă a ICCJ, că pe toată perioada cât a fost preşedintele ţării s-a folosit de terţe persoane, care au întocmit acte false de moştenire, adevărate inginerii imobiliare, pentru a nu restitui, ani în şir la bugetul ţării suma de aproape 300.000 euro încasată fără drept din chirii. Klaus Iohannis a venit la Cotroceni prin vot popular, ca o întruchipare a virtuţii „e neamţ s-a spus”, deşi de incompatibilitatea sa constatată de ANI, problemele cu „căsuţele” din Sibiu, scrisese până la disperare presa locală şi se mai aflase câte ceva, de cei neloviţi de amnezie selectivă şi amor pentru minciună, fiindcă la Iohannis sinceritatea e o calitate mai rară decât caracterul. După alegerea sa ca preşedinte, s-a înţeles cum se ia azimutul şi s-a luat. Interesant a fost însă virajul său de atitudine politică, în cel de al doilea mandat, în principal faţă de… PE-SE-DE, concretizată prin sublimarea mâniei, rostită cât îl ţineau foalele. Sigur, e obositor să umbli mereu cu cravaşa în mână. Poate fi amuzant o vreme, dar până la urmă „o dai dracu de cravaşă”, saturat de ea. A armonizat în anii din urmă o coaliţie poitică mai raţională, scrutând parcă alte orizonturi. Dar dacă o bătălie, pe care o câştigi, îţi cere curaj, o bătălie sau bătălii pe care le pierzi îţi cer un curaj suplimentar. E mult zgomot, în aceste zile, pe marginea deciziei irevocabile a ICCJ. Mai mult zgomot n-a însemnat niciodată mai mult adevăr, ci un plus poate de detaliu. Prins în mrejele autoeroizării gratuite s-a comportat cum a găsit de cuvinţă, omiţând că într-o zi s-ar putea simţi ars, cu usturimi prelungite. După călcături repetate în străchini. Lipsit de o croială luminoasă şi calmă a discursului şi prezenţei sale, deloc senin, înţelept şi simplu, lipsit de expresivitatea clasică a oratoriei, care să-l facă seducător, n-a impresionat în nicio împrejurare, prin umanitate cordială. Despre afabilitatea subtilă a unui om de cultură, nici vorbă. Mai nou au apărut alte minuni, de-a dreptul uluitoare, vizând sume neverosimile tocate pentru construirea unei piste de biciclete de 3 km, amenajată la poalele muniţilor Făgăraş, pentru weekend-urile de la Sibiu, pentru terenurile de tenis, piscine şi jacuzzi, feţe de masă la Palatul Cotroceni şi tot felul de costisitoare achiziţii publice. Dacă toate aceste cheltuieli anacronice, vehiculate în spaţiul public, se confirmă, lucrurile se complică rău de tot şi lecţiile de ipocrizie ale lui Iohannis rămân memorabile. Va fi ridicol să spună că n-a ştiut nimic. Şi doar şi-a suportat luxul şi puterea fără a privi la bufoni nevoiţi să tacă. La toate curţile se ştie, rolul acestora a fost şi este să alunge plictiseala, fără să deranjeze. Klaus Iohannis îşi va păstra orgoliul, se va hrăni cu el şi îl va pune în locul fericirii. N-a fost un slujitor generos şi nici zilele de sfârşit de mandat nu sunt deloc senine.

1 COMENTARIU

  1. Si iata ca hocus pocus apare solutia: certificat de mostenitor fantoma, procesul se reface de la zero, alti ani, alti bani, ANAF-ul sibian habar n-are cum sa-l execute, oricum nu mai conteaza, case closed

Comments are closed.