Liga Campionilor: Inter s-a apărat ca pe vremea lui… Helenio Herrera!

0
382

Celebrul sistem „catenaccio”, care ar fi distrus chipurile frumuseţea fotbalului, dacă n-a fost scos de la „naftalină”, nici n-a fost cu desăvârşire uitat, la clubul la care marele Helenio Herrera l-a experimentat. Simone Inzaghi a reciclat doar sistemul, deşi nu mai are pentru el ce avea magul argentinian (Jair, Sandro Mazzola, Joaquin Peiro, Corso, Suarez). Manchester City a dominat pe Etyhad (50.992 spectatori) cu autoritate de la început până la sfârşit, în pofida unui final mai complicat, dar apărarea interistă n-a avut mari probleme. Norvegianul Erling Haaland, care a marcat în primele 4 meciuri din Premier League, a fost destul de transparent, ameninţându-l rar pe elveţianul Yann Sommer. Inter cu Mkhtaryan, intrat în min. 65 şi chiar Lautaro Martinez, a pâlpăit rar în atac. Reeditarea finalei Ligii Campionilor din 2023 a dat doar un avertisment lui Manchester City.