Incendiu la Filiaşi, într-o încăpere a ANAF

0
523

Aseară, în jurul orei 23:00, Secția Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un birou al sediului unei instituții publice, din orașul Filiași. “La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta într-o încăpere la mobilier și materiale de papetărie(dosare, hârtie, birotică,etc.). Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric”, a precizat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj . Camera aparţine Primăriei din Filiaşi şi a fost dată este în administrarea ANAF, într-o altă cameră fiind depozitată arhiva insituţiei amintite, iar, după ultimele date, flăcările au mistuit dosare aflate în lucru.