Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a prezentat repartizarea elevilor absolvenţi de ciclu gimnazial, care, din diverse motive, nu au participat la prima etapă a repartizării computerizate, pentru învăţământul liceal de masă şi cel profesional şi dual.
FOTO : arhivă
Conform metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, ISJ Dolj a încheiat repartizarea, în învăţământul profesional şi dual, a unui număr de 11 elevi, trei dintre aceştia fiind pe “dual”. Este vorba despre unul dintre sectoarele învăţământului doljean.
Repartiţii în învăţământul liceal de masă
În acelaşi timp, s-a desfăşurat şi repartizarea absolvenţilor de cls. a VIII-a, care nu au susţinut examenul de Evaluare Naţională, aceştia fiind admişi în baza mediei obţinute în anii de gimnaziu. Astfel, 28 de copii au fost repartizaţi, unul dintre ei cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES), alţi cinci pe locurile destinate romilor. De asemenea, a avut loc şi distribuirea elevilor care au participat la Evaluarea Naţională, care au fost repartizaţi computerizat, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, precum şi a celor care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat. În Dolj, este vorba despre 21 de elevi în această situaţie, trei dintre ei aplicând pe locurile atribuite romilor.