Bunuri contrafăcute, descoperite de poliţiştii de frontieră de la Bechet

0
370

Polițiștii  din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bechet au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, mai mulți saci ce conțineau cantitatea de 240 articole vestimentare, inscripționate cu numele unei mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 20.08.2024, în jurul orei 17:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui ansamblu rutier, un cetățean turc, în vârstă de 50 de ani. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta diverse bunuri pe ruta Turcia-Belarus. “În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Bechet au descoperit, în semiremorcă, mai mulți saci, ce conțineau diverse articole de îmbrăcăminte. În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea de 240 articole vestimentare pentru copii (compleuri), toate având inscripţia unei mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile, în valoare de 50.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de lucrătorii Biroului Vamal Bechet, în vederea continuării cercetărilor. În prezent, faţă de șoferul turc se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca,  la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale, prin unitatea de Parchet competentă”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.