SCM Universitatea a câştigat “Cupa Craiovei” la handbal feminin

0
108

Unul dintre turneele de precompetiţionale puternice din handbalul feminin românesc, „Cupa Craiovei”, s-a disputat zilele acestea în Sala Polivalentă din Bănie şi a reunit patru echipe cu pretenţii din Liga Florilor: SCM Universitatea Craiova, SCM Rm. Vâlcea, Dunărea Brăila şi Gloria Buzău. În ciuda asistenţei extrem de scăzute, meciurile au fost de bună calitate, spectaculoase, iar orgoliile n-au lipsit, în ciuda caracterului amical al competiţiei. Astfel, gazdele de la SCM Universitatea Craiova au refulat pe pagina oficială de facebook, după eşecul în faţa Brăilei, din a doua zi a turneului. „Ne-am simțit ca într-o deplasare, având în vedere deciziile de arbitraj. Nu vrem să acuzăm arbitrajul, fiind doar un joc amical, dar este prea mult” au scris cei de la gruparea din Bănie.

După trei zile de meciuri, trei echipe s-au aflat la egalitate de puncte, cu câte două victorii fiecare: SCM Universitatea Craiova, SCM Rm. Vâlcea şi Dunărea Brăila, în timp ce Gloria Buzău a pierdut toate meciurile. Câştigătoarea a fost desemnată în urma ultimului meci al turneului, în care handbalistele gazdă, antrenate de Ovidiu Mihăilă, s-au impus cu 35-31 în faţa celor de la SCM Rm. Vâlcea. Succesul este cu atât mai meritoriu cu cât Craiova a avut la dispoziție un singur portar, tânără de doar 17 ani Ioana Pavăl, după ce Jovana Risović s-a accidentat, iar Darly de Paula a fost la Jocurile Olimpice de la Paris cu naţionala Spaniei. Săptămâna viitoare, la Râmnicu Vâlcea, cele două echipe se vor reîntâlni, de data aceasta la turneul memorial „Constantin Tita“.

Pe locul 3 s-a clasat Dunărea Brăila, care a trecut cu 27-26 de Gloria Buzău, în ultima zi a competiţiei. Celelalte rezultate de la „Cupa Craiovei”: SCM Universitatea Craiova – Gloria Buzău 34-32, SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila 36-33, SCM Rm. Vâlcea – Gloria Buzău 34-32, Dunărea Brăila – SCM Universitatea Craiova 30-29.

Cu 31 de goluri marcate, norvegianca Anniken Wollik de la SCM Rm. Vâlcea a fost cea bună marcatoare a turneului din Bănie. Organizatorii au desemnat-o pe jucătoarea Craiovei, Francielle da Rocha, MVP-ul competiţiei, iar  Elena Șerban, goalkeeper-ul Dunării Brăila, a fost desemnat cel mai bun portar al turneului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *