SUA: Joe Biden vrea să reformeze Curtea Supremă

0
382

Preşedintele american Joe Biden solicită limitarea mandatului judecătorilor de la Curtea Supremă la 18 ani şi stabilirea unui cod etic. El a cerut, de asemenea un amendament constituţional pentru a anula recenta decizie a Curţii Supreme care a susţinut pretenţiile lui Donald Trump privind imunitatea prezidenţială. „Nu există regi în SUA. Nimeni nu ar trebui să fie deasupra legii”, a spus Biden în timpul unui discurs la Austin (Texas). La rândul său, Kamala Harris a spus că reformele de bază susţinute de preşedintele Biden vor ajuta la restabilirea încrederii, consolidarea democraţiei şi a certitudinii că nimeni nu este deasupra legii. Republicanii care controlează Camera Reprezentanţilor au asigurat că solicitarea lui Biden este născută moartă.