Doljul, un judeţ sigur în ceea ce priveşte combaterea infracţionalităţii

0
476

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi-au prezentat bilanţul primelor şase luni ale acestui an. Datele nu sunt cu mult diferite faţă de aceeaşi perioadă de referinţă din 2023, astfel că se poate vorbi de un judeţ sigur, în ceea ce priveşte combaterea  infracţionalităţii.

Activităţile desfăşurate de IPJ Dolj au avut loc în contextul coroborării priorităţilor stabilite la nivelul Poliţiei Române, pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii, eficientizării acţiunilor privind creşterea gradului de siguranţă publică, precum şi prevenirii şi combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, inclusiv cu asigurarea transparenţei în relaţia cu cetăţenii. “În ceea ce priveşte situaţia operativă, în primele şase luni ale acestui an, la nivelul judeţului au fost sesizate 6.980 de infracţiuni,  3.853 dintre acestea fiind de natură judiciară, 775 economico-financiare şi 2.352 de altă natură. Au fost desfăşurate activităţi de prevenire, iar, în perioada analizată, au fost efectuate 391 de razii cu efective mărite, 2.292 de controale directe, intervenindu-se la 14.202 evenimente, 11.915 dintre ele fiind semnalate prin 112.  Au fost înregistrate 2.454 de cazuri de violenţă domestică, în urma intervenţiilor fiind constatate 593  de fapte de natură penală şi s-au emis 109 ordine de protecţie provizorii, 48 fiind ulterior transformate în ordine de protecţie, poliţiştii doljeni întocmind 37 de dosare penale pentru încălcarea măsurilor dispuse în acest sens “, a precizat comisar – şef de poliţie Laurenţiu Dumitrescu, inspector – şef al IPJ Dolj. În ceea ce priveşte situaţia rutieră, Laurenţiu Dumitrescu a mai spus : “Am mers pe linia prevenirii, în primul rând, a producerii unor evenimente rutiere, iar rezultatele s-au văzut, prin scăderea numărului de accidente grave cu 28%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, indicatorii realizaţi şi în alte domenii au fost, în general, pe  coordonate asemănătoare cu  2023.  Nu puteam reuşi acest lucru fără o pregătire profesională a personalului şi fără sprijinul celorlalte instituţii ale Sistemului Naţional de Apărare, al sprijinului societăţii civile, astfel că putem spune că Doljul este un judeţ sigur”.

Combaterea criminalităţii organizate, în uşoară creştere faţă de 2023

Pe aceleaşi coordonate s-a înscris şi activitatea desfăşurată de BCCO Craiova, instituţie care desfăşoară activităţi de combatere a criminalităţii organizate în judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi şi Gorj. “Principalele activităţi desfăşurate au vizat destructurarea grupărilor infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de minori şi de persoane, criminalitate informatică, fiind înregistrate îmbunătăţiri ale principalilor indicatori statistici, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, împreună cu procurorii DIICOT , au fost destructurate şapte grupări de infracţionalitate organizată, patru din Dolj, formate din 62 de persoane. Din numărul total de persoane cercetate, s-a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, a 104 persoane, iar 90 au fost arestate preventiv. În primele şase luni ale acestui an, poliţiştii au înaintat, către DIICOT, 142 de dosare penale, 47 dintre acestea pe linie antidrog, 12 privind traficul de persoane, 50 vizând criminalitatea informatică şi 33 pe linie economică – finaţarea terorismului şi spălarea banilor. La Craiova, a fost înfiinţat un laborator nou de analiză şi profil al drogurilor, alături de cel de la Braşov. Toate acestea nu erau posibile fără partenerii instituţionali şi dăm asigurări că vom continua astfel de acţiuni, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în teritoriu”, a precizat comisar – şef de poliţie Olivian Pătruşcă, şeful BCCO Craiova.