Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2024) au fost afişate pe 12 iulie. Am dat primele date, acum revenim cu amănunte. În județul Dolj, rata de promovare înregistrată după soluționarea contestațiilor este de 77,6% (în creștere cu 1,9%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale 75,7). În anul școlar 2022-2023, rata de promovare a fost de 70,7%.
Rata de promovare pentru candidații din promoția curentă este de 82,2% (80,4% inițial). “Astfel, din totalul celor 3.800 candidați prezenți, au promovat 2.947 (2.874 de candidați au promovat inițial). După reevaluarea lucrărilor, numărul notelor de 10 a crescut la 288 față de rezultatele inițiale (266). Pe discipline de examen, situația notelor de 10 este următoarea: 9 note de 10 (zece) total- Proba E.a). Înainte de contestații – opt candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română. 107 note de 10 (zece) total proba E.c). Anterior depunerii şi soluţionării contestaţiilor, 99 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului; 172 note de 10 (zece) total – Proba E.d). Înainte de contestații – 159 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării. Au fost depuse1876 de contestații (2.424 contestații – an școlar 2022-2023): 899 de contestații la proba Ea) – Limba și literatura română (1.242 de contestații la proba Ea) –anul trecut); 487 de contestații la proba Ec) – Proba obligatorie a profilului (620 de contestații anul trecut); 490 de contestații la proba d)– Proba la alegere a profilului și specializării (562 de contestații anul trecut). În urma reevaluării lucrărilor, 676 de contestații au fost admise în minus, 1.115 contestații au fost admise în plus și 85 de contestații au rămas nemodificate. Rezultatele bune reflectă eforturile depuse de candidaţi, părinţii acestora şi cadrele didactice pentru remedierea dificultăţilor observate după simulările naţionale şi judeţene”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat.
Se apropie sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
A doua sesiune de examen se va desfășura în perioada 08 august – 30 august 2024, fiind precedată de etapa de înscriere (15 – 22 iulie 2024).
Calendar sesiunea august 2024
15-22 iulie 2024 | Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe |
8-9 august 2024 | Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A |
9 august 2024 | Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B |
12 august 2024 | Evaluarea competențelor digitale – proba D |
13-14 august 2024 | Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C |
19 august 2024 | Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă |
20 august 2024 | Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă |
21 august 2024 | Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă |
22 august 2024 | Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă |
26 august 2024 | Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00-18.00) |
27-29 august 2024 | Rezolvarea contestațiilor |
30 august 2024 | Afișarea rezultatelor finale |