După remiza cu care a început Ştiinţa campionatul, 0-0 la Sibiu, antrenorul Costel Gâlcă s-a arătat dezamăgit de prestaţia din prima repriză şi de faptul că nu s-a marcat din ocaziile apărute în partea a doua. “Costelino” a confirmat că trecerea pe bancă a lui Mitriţă a fost decizia sa şi nu a fost vorba de o hotărâre a clubului ca protest la regula U21 şi a precizat că se aşteaptă ca jucătorii să-şi arate personalitatea pe teren, nu în vestiar, acolo unde el este liderul.
„În prima repriză am jucat foarte slab. Hermannstadt a făcut o repriză bună, putea să și marcheze din centrările și ocaziile avute. În a doua repriză ne-am organizat mai bine, am fost mai intenși, am vrut mai mult și ne-am creat ocazii. Păcat că nu am putut să marcăm din opțiunile avute. Avem nevoie de mai mult timp. Trebuie să jucăm 90 sau 100 de minute, până la fluierul final, să fim mai constanți în joc. Sunt jucători care puteau să joace titulari, însă nu au făcut toate antrenamentele, astfel că nu au putut intra de la început. E bine ca jucătorii să aibă personalitate, îmi place asta, îmi place să arate asta pe teren. În vestiar, eu sunt acela cu personalitate. Mă aștept să arătăm din ce în ce mai bine, să recuperăm jucătorii, să-i aducem la un nivel cât mai bun.”, a spus Costel Gâlcă.
„Mitriță nu are voie să fie rezervă? Orice jucător poate fi. Nu se pune problema dacă Mitriță nu joacă cinci minute să fie ceva. Mi s-a pus eticheta asta de bad-boy. Nu există nicio problemă. Am fost dezamăgit că nu am fost la EURO”, a declarat Alex Mitriță, la flash-interviu.