Perioadă de foc pentru pompierii doljeni

0
424

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Oltenia” al județului Dolj, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, căutării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat, au participat la un număr de 29 intervenții. Au fost înregistrate şi 9 incendii, lichidate în timp util.

Din numărul total de intervenții, 18 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. Au fost înregistrate nouă incendii. “Din numărul total de incendii, opt au fost la vegetaţie uscată, stinse de pompierii doljeni pe raza localităților Cerăt, Amărăștii de Jos, Boureni, Belcinu, Cernătești, Rojiște, Unirea, dar și pe raza orașului Segarcea. În urma acestora au ars peste 89 ha de vegetație uscată. La intervențiile de stingere, alături de pompieri au fost și serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitățile respective. Cauzele probabilă de izbucnire a incendiilor au fost stabilite ca fiind flacără (foc deschis în spații deschise). Garda Intervenție Pompieri Bechet a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitate. La Dăbuleni, a avut loc o intervenţie similară: la sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul anexei, dar și la stupina din grădină, cu posibilități de propagare la vecinătăți. În sprijinul pompierilor, a fost alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Dăbuleni. Au ars acoperisul anexei (pe o suprafață de aproximativ 20 mp), 40 de cutii goale de stupi, 10 cutii stupi albine populate și o ușă de termopan din pvc. Cauzele probabile de izbucnire a incendiilor au fost stabilite ca fiind flacără (foc deschis în spații deschise)”, a  precizat col. Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj. Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Valea Stanciului și Plenița au intervenit pentru localizarea și lichidarea a două incendii de vegetație uscată.