Daniil Medvedev şi-a luat revanşa la Londra în faţa liderului ATP, italianul Jannik Sinner, pentru finala piedută de la 2-0 la Australian Open anul acesta. Rusul s-a calificat în semifinale la Wimbledon, după cinci seturi şi 4 ore de joc, cu scorul 6-7 (7/9), 6-4, 7-6 (7/4), 2-6, 6-3,. În semifinale, Medvedev va evolua cu spaniolul Carlos Alcaraz, cap de serie 3, deţinătorul trofeului la All England Lawn Tennis and Croquet Club, care a trecut în sferturi, în 4 seturi, de americanul Tommy Paul, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-2. Celalaltă semifinală se va decide după sferturile de azi: Musetti – Fritz, De Minaur – Djokovic.
La feminin avem o semifinală: Jasmine Paolini – Donna Vekic, iar a doua se va şti după partidele de azi: Ostapenko – Krejcikova, Rybakina – Svitolina.