Azi, a doua semifinală la Euro: Olanda – Anglia

0
130

Spania este prima finalistă a Campionatului European din Germania, iar adversara ei se va afla deseară, după a doua semifinală, Olanda – Anglia, de la ora 22.00, la Dortmund. Cinci din ultimele opt meciuri dintre aceste echipe s-au încheiat la egalitate după 90 de minute, în ultima dispută batavii triumfând cu 3-1 după prelungiri într-o confruntare din Liga Naţiunilor în 2019.

Niciuna dintre cele două naţionale n-a impresionat la acest turneu, Anglia, finalista de la precedentul turneu final, fiind chiar o mare dezamăgire, prin prisma jocului etalat.

Ronald Koeman are şansa de a deveni, dacă Olanda se impune la Euro 2024, a doua persoană care câştigă Euro atât ca jucător, cât şi ca antrenor după Berti Vogts. Koeman a fost în echipa care s-a impus cu 2-0 în finala cu URSS din 1988, tot în Germania.

Echipe probabile:

Verbruggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Aké – Schouten, Simons, Reijnders – Malen, Depay, Gakpo. Selecţioner: Ronald Koeman

Anglia: Pickford – Walker, Stones, Guéhi, Shaw – Mainoo, Rice, Bellingham – Saka, Foden, Kane. Selecţioner: Gareth Soutghate.
Meciul va fi arbitrat de germanul Felix Zwayer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *