În noaptea de 02 spre 03 iulie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că un minor de 11 ani, din comuna Gighera, ar fi decedat într-o ambulanţă, în timp ce se afla în comuna Teasc. Există suspiciunea unei intoxicaţii, mama minorului şi sora acestuia fiind transportate la spital cu simptome asemănătoare.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Coşoveni, care au stabilit că minorul era transportat cu un echipaj de ambulanţă către o unitate medicală din municipiul Craiova, iar la intrarea în comuna Teasc acesta a intrat în stop cardiorespirator, fiind declarat decesul. “Totodată, din verificările efectuate de poliţiştii Secţiei nr.13 Poliţie Rurală Segarcea a reieșit că mama şi sora minorului, de 31, respectiv 9 ani, au fost transportate către unităţi medicale, existând suspiciunea unei intoxicaţii. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.