Spania: Justiţia a refuzat amnistia lui Carles Puigdemont

0
414

La o lună de la adoptarea legii de amnistie pentru separatiştii catalani, justiţia spaniolă s-a pronunţat asupa cazului emblematic al lui Carles Puigdemont, refuzând să i se aplice măsura. Judecătorul Pablo Llarena de la Curtea Supremă a dat o soluţie prin care a declarat neaplicabilă amnistia infracţiunii de delapidare, în dosarul împotriva fostului preşedinte al Cataloniei, Carles Puigdemont. Mandatul de arestare, care îl vizează, în continuare pe ex-preşedintele Guvernului regional catalan, de la tentativa de secesiune a cataloniei din 2017, rămâne aşadar în vigoare. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 3 zile de la notificarea părţilor. Hotărârea Curţii Supreme are efectul unui trăsnet, deoarece legea amnistiei urma să-l privească, în primul rând pe Carles Puigdemont, care spera să revină în Spania. Inculpat pentru infracţiunea de delapidare, nesupunere şi terorism, vizat de un mandat de arestare, încă de la data evenimentelor din 2017, Carles Puigdemont a plecat în Belgia, sustrăgându-se de la urmărirea poliţiei spaniole. Pentru premierul Pedro Sanchez amnistia urmărea să pună capăt instabilităţii din Catalonia, în urma încercării de secesionism, el beneficiind de votul unor parlamentari din Catalonia.