Gâlcă, nesatisfăcut de cum a decurs stagiul din Austria

0
1142

Universitatea Craiova şi-a încheiat stagiul de pregătire de două săptămâni în Austria, în care a disputat şi patru meciuri amicale, soldate cu trei înfrângeri şi un succes. Oltenii au pierdut cu Pafos (Cipru, locul 5), scor 1-2, cu Ludogorets Razgrad (campioana Bulgariei), scor 1-4, şi cu St. Gallen (Elveţia, locul 4), scor 1-2, şi a învins cu 1-0 Legia Varşovia (Polonia, locul 3). Elvir Koljic (2), Alex Mitriţă şi Mihai Căpăţână au marcat golurile echipei craiovene în aceste partide de verificare.

Costel Gâlcă a tras concluziile cantonamentului din Austria, referindu-se şi la noile achiziţii ale echipei. Patru jucători a transferat Universitatea Craiova în vara aceasta: portarul Silviu Lung junior, mijlocaşul japonez Takuto Oshima şi extremele Luis Paradela, cubanez, şi Carlos Mora, costarican.

„M-am uitat să le dau minute, să aibă volum de joc jucătorii pe care urmează să-i folosesc la început, dar din păcate n-am putut gestiona cum trebuie aceste minute, pentru că au intervenit accidentări. Jucătorii noi au puţine antrenamente, s-a văzut că adversarii au fost mai proaspeţi ca noi. Am căutat să avem adversari cât mai buni, cu echipe care au jucat în cupele europene şi din acest punct de vedere au fost meciuri bune. Nu este uşor începutul, pentru că nu avem toţi jucătorii disponibili, dar vom încerca să-i avem cât mai proaspeţi şi mai omogeni pe cei pe care îi vom avea la dispoziţie pentru a începe campionatul şi competiţiile europene” a declarat Costel Gâlcă.

În timpul stagiului din Austria, mai mulţi jucători n-au fost la dispoziţia lui Costel Gâlcă din pricina accidentărilor, probleme având: Mitriţă, Markovic, Soiri şi Baiaram. În acest timp,  Bancu şi Mekvabishvili au fost la Euro, Cîmpanu, acasă, accidentat, iar Screciu, la o clinică din Madrid, pentru recuperare. De asemenea, Mora, Paradela şi Oshima au venit pe parcursul cantonamentului şi nu au prins prea multe antrenamente cu noii colegi. Totodată, în prima săptămână de pregătire, desfăşurată în Bănie, Gâlcă n-a putut conta nici pe Maldonado, Zajkov, Badelj şi Ndong, care au fost la loturile naţionale.