La Craiova, Ziua Drapelului Naţional a fost omagiată decent

0
515

Ziua Drapelului Național este  26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. La Craiova, au avut loc manifestări în cinstea acestui eveniment, fără niciun fast, Tricolorul fiind urcat pe catarg în prezenţa prefectului de Dolj, Dan Diaconu, cel care a condus ceremonia, a altor reprezentanţi ai Administraţiilor Publice Locale (viceprimarul Craiovei, Lucian Dindirică) şi judeţene (Antonie Solomon – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj), a reprezentanţilor din teritoriu ai instituţiilor Afacerilor Interne . A fost o ceremonie decentă, fără discursuri.

Conform legii, această zi a fost marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne. Craiova n-a făcut excepţie. A fost o ceremonie decentă, fără discursuri, iar Tricolorul a fost urcat pe catarg fără niciun fel de festivism. Nici nu trebuia, deoarece Drapelul Naţional este în sufletul tuturor românilor.


O istorie scurtă a Drapelului Naţional

În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”. Steagul, destinat corăbiilor,  avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc. Printre mărturiile unui francmason, Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al Colegiului “Sf. Sava” din București 18311834),  se regăseşte faptul că  Tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova). Astfel, atestarea, de către Vaillant, a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul al IV-ulea al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa. În timpul revoluției de la 1848,  Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (18481849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea Decretului nr. 1 de instituire a Drapelului Național. Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale”, Decretul Guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza , din nou,  că „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”. În Adunarea Populară,  desfășurată pe dealul “Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, „zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române. Potrivit unei alte ipoteze, tricolorul se impune ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – albastru, galben și roșu – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia. Informaţiile sunt preluate de pe Wikipedia.