Secţia de Pediatrie a Spitalului “Filantropia” din Craiova, dotată cu 25 de paturi, în urma unei donaţii

0
570
Secția de Pediatrie a Spitalului “Filantropia” din Craiova a fost dotată cu 25 de paturi de salon (copil și însoțitor) în valoare de 217.284 lei, în urma unei donații a Fundației pentru Copii Ronald McDonald. 
Donația a fost facută în urma campaniei anuale de strângere de donații McHappy Day, derulată în toate restaurantele McDonald’s din țară în perioada 20-26 noiembrie 2023, sub mesajul „Donația ta susține optimismul micilor pacienți”. De asemenea, partenerii Fundației pentru Copii Ronald McDonald au contribuit la susținerea ei până la finalul anului 2023. Dotarea cu paturi de salon a Secției de Pediatrie a Spitalului “Filantropia” din Craiova face parte dintr-o donație de 220 de paturi de salon și ATI pentru șase dintre cele mai mari spitale și clinici de pediatrie din București, Craiova, Cluj-Napoca și Timișoara, valoarea totală a donației Fundației pentru Copii Ronald McDonald fiind de peste trei milioane de lei. Astfel, aproximativ 10.000 de copii și 5.000 de părinți vor beneficia anual de condiții mai bune de spitalizare, iar 2.000 de copii vor avea acces la servicii medicale de calitate cu ajutorul celor 24 de paturi ATI.