Şcolile ar putea lua propriile decizii în privinţa accesului părinţilor în unităţile de învăţământ

0
443
 Conform unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, pe 12 iunie, părinții vor avea voie să intre în școală sau grădiniță și în situații speciale prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităților de învățământ.  Această prevedere nu există în actualul ROFUIP (Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar), unde sunt menționate cinci situații în care părintele poate intra în școala unde învață copilul său.

FOTO : arhivă

La cele cinci situații în care părintele sau reprezentantul legal al elevului are voie să intre în școală,  a fost adăugată una nouă : “în situații speciale prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităților de învățământ”. Cu alte cuvinte, școlile pot decide propriile situații în care permit accesul părinților și pentru care aceștia semnează în contractul educațional. Proiectul ROFUIP 2024 mai prevede și amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții și directorii de școli care refuză să semneze Contractul educațional. Rămân neschimbate situațiile în care părintele sau reprezentantul legal are voie să intre în școală: a fost convocat de un profesor sau director, face activități în comun cu un cadru didactic, depune o cerere, participă la o întâlnire programată cu cadrul didactic sau participă la acţiuni organizate de asociaţia de părinţi.

ART. 154
(1) Părintele sau reprezentantul legal al copilului/elevului are acces în incinta unităţii de
învăţământ în concordanţă cu procedura de acces, dacă:
a) a fost solicitat/a fost programat pentru o discuţie cu un cadru didactic sau cu directorul/directorul adjunct al unităţii de învăţământ;
b) desfăşoară activităţi în comun cu cadrele didactice;
c) depune o cerere/alt document la secretariatul unităţii de învăţământ;
d) participă la întâlnirile programate cu educatorul-puericultor/educatoarea/învăţătorul/
institutorul/profesorul pentru învăţământ preşcolar/primar/profesorul diriginte;
e) participă la acţiuni organizate de asociaţia de părinţi;
f) în alte situaţii speciale prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii.

Ce prevede Legea Educației

Legea Educației nr. 198/2023 prevede doar patru situații în care părinții au voie în școală. Nu este prevăzută prevederea din ROFUIP care prevede că părinții participă la întâlnirile programate cu educatorul-puericultor/educatoarea/învăţătorul/ institutorul/profesorul pentru învăţământ preşcolar/primar/profesorul diriginte.

Articolul 223 – „(2) Accesul părinților/tutorilor/reprezentanților legali ai beneficiarilor primari este permis în incinta unităților de învățământ, în concordanță cu procedura de acces prevăzută în regulamentul de organizare și funcționare al unității, dacă:

a) a fost solicitat/a fost programat pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu directorul/directorul adjunct al unității de învățământ;

b) desfășoară activități în comun cu cadrele didactice;

c) depune o cerere/alt document la secretariatul unității de învățământ;

d) participă la acțiuni organizate de părinți, aprobate de conducerea unității de învățământ”, conform Legii învățământului preuniversitar.

(2) Consiliul de Administraţie are obligaţia stabilirii procedurii de acces al părinţilor sau
reprezentanţilor legali în unităţile de învăţământ.