Antrenor spaniol la echipa de baschet a Craiovei

0
516

Echipa de baschet SCM Universitatea Craiova a apelat la un antrenor spaniol pentru sezonul următor al Ligii Naţionale Masculine de Baschet. Tehnicianul iberic Javier Carrasco Soriano, în vârstă de 45 de ani, va sta pe banca tehnică a echipei din Bănie, înlocuindu-l pe cipriotul Panayiotis Yannaras.

„Spaniolul Javier Carrasco Soriano va conduce banca tehnică a echipei de baschet masculin SCM Universitatea Craiova. Născut pe 15 noiembrie 1978, Soriano a fost parte a staff-ului tehnic a formației Betis Sevilla în perioada 2010 – 2023 și a colaborat cu antrenori ca Joan Plaza, Aitor Garcia Reneses sau Zan Tabak. A îndeplinit rolul de “principal” interimar în perioada 2014-2015 și 2017-2018. Sezonul 2023-2024 l-a început ca antrenor principal la Betis, dar din a doua jumătate a sezonului a mers în Grecia, la Kolossos Rhodes, pentru a lucra alături de Curro Segura, din postura de antrenor secund. Noul nostru antrenor va coordona și activitatea Academiei de Baschet formată la clubul nostru. Îi urăm mult succes la conducerea formației noastre!” este anunţul SCM Universitatea Craiova.