Începutul lunii iunie a adus un nou capitol în seria evenimentelor din acest an la care membrii Asociaţiei Macedonenilor din România (AMR) participă: „Tabăra de pictură pentru diaspora”. Evenimentul s-a desfăşurat în oraşul Ohrid şi a fost organizat de Agenţia pentru Emigrare, din Republica Macedonia de Nord.
Din partea AMR au participat doamna Mirela Ştefania Dumitrescu, etnic macedonean şi pictor talentat, coordonatoarea atelierelor de creaţie ce au loc săptămânal la filiala din Craiovaşi domnişoara Maria Alexandra Popescu, elevă, pasionată de pictură şi design vestimentar.
Maria Alexandra Popescu are o evoluţie extraordinară, este protagonista unei expoziţii de succes, intitulată BLANC, vernisată în data de 30 martie, care s-a bucurat de prezenţa unui public numeros iubitor de artă. Şi-a completat portofoliul în această lună cu premiul I pe care l-a obţinut la Concursul Internaţional de Creaţie Originală ”Basmele Reginei Maria”, la categoria ”Arte vizuale”, concurs aflat sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Custodele Coroanei şi al ASR Principele Radu.
„Dacă în ediţiile anterioare, ne-am bucurat de ospitalitatea celor din Krusevo (staţiune montană), oameni veseli, binevoitori cu o comunitate însemnată de aromâni, vorbitori de română veche, anul acesta, tabăra de creaţie artistică s-a desfăşurat la Ohrid. Oraşul cu 365 de mănăstiri, una mai frumoasă decât alta, fiecare cu o istorie fascinantă, e străbătut de străzi pietruite ca un labirint la al cărui final găseşti maiestuoasă cetatea fortăreaţă a oraşului. De sus, ai o privelişte mirifică asupra întinderii lacului şi oraşului. În fiecare zi, am avut bucuria de a vizita cele mai însemnate locuri ale oraşului şi împrejmurimilor. Pentru mine acest lucru a însemnat inspiraţie pentru lucrările mele. Astfel, una dintre lucrări reprezintă ”Muzeul pe apă”, alcătuind un nou element în ”colecţia” mea de lucrări dedicate culturii străvechi şi vechi, tradiţiilor şi meşteşugurilor de-a lungul vremurilor. M-am bucurat să revăd Mănăstirea Sfântul Naum şi locul de unde izvorăşte Lacul Ohrid, acolo unde două izvoare deşi curg în aceeaşi albie nu se amestecă, având culori diferite, oferind astfel un spectacol vizual fascinant”, a povestit Mirela Ştefania Dumitrescu.
La Tabăra de creaţie artistică au participat artişti de toate vârstele, veterantul având 78 de ani, iar cel mai tânăr participant, 16 ani.
„Tinereţea a venit la ”pachet” cu tehnici noi, abordări moderne ale artei frumosului. A fost un schimb de experienţe, adevărate lecţii de creaţie. Frumos a fost şi faptul că am avut şi admiratori, cu aplauze la scenă deschisă. Întâmplarea a fost să fie cazaţi în aceeaşi locaţie elevii de gimnaziu din Skopje. Pur şi simplu am fost asaltaţi de admiraţia lor sinceră. Personal am avut o experienţă emoţionantă când am primit în dar pietricele în formă de inimă. Numai faptul că s-au gândit la mine şi că au căutat mult să găsească forma de inimioară, m-a impresionat până la lacrimi. Le-am oferit şi eu în dar o carte de poveşti cu ilustraţia făcută de mine.Cred că am plecat cu toţii mai ”bogaţi” spiritual, sufleteşte şi cu speranţa că vom reveni”, a adăugat doamna Dumitrescu.
Am fost extrem de onoraţi ca reprezentanţii noştri să fie felicitaţi de domnul Slobodan Bliznakovski, directorul Agenţiei pentru Emigrare din Republica Macedonia de Nord.
Republica Macedonia de Nord, prin Agenţia pentru Emigrare, demonstrează interesul pe care îl poartă tuturor macedonenilor care trăiesc în afara graniţelor ţării de origine.
Felicitări tuturor celor implicaţi şi mulţumiri speciale Agenţiei pentru Emigrare pentru susţinerea continuă!