Prins cu documente false de poliţiştii de frontieră de la Calafat – Vidin

0
387

Poliţiştii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin au depistat un bărbat, pasager într-un autocar, care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport,o carte de identitate și un permis de conducere, toate false.

FOTO : arhivă

În data de 04.06.2024, în jurul orei 23.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin, s-a prezentat pentru a intra în țară, călătorind ca pasager într-un autocar ce aparține unei firme de transport persoane care efectuează curse regulate pe ruta Turcia-Germania, un bărbat în vârstă de 35 de ani. La controlul de frontieră, aceasta a prezentat un pașaport, o carte de identitate și un permis de conducere, cu însemnele autorităților din Spania. Din studiul documentelor, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat că acestea sunt false, întrucât nu îndeplinesc condițiile de fond și formă ale unor documente autentice. A fost efectuat controlul corporal și al bagajelor, dar nu au fost descoperite documente din care să reiasă identitatea reală a bărbatului. “În cadrul cercetărilor, persoana în cauză a declarat că este cetățean turc, în vârstă de 35 de ani și a procurat documentele de la un conațional, contra sumei de 3.000 de euro, deoarece avea intenția de a ajunge în Germania. Firma de transport persoane a fost sancționată contravențional cu amendă, iar pasagerul a fost preluat de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.