Tineri doljeni – campioni naţionali la argumentare, dezbatere şi gândire critică!

0
505
Judeţul Dolj a obţinut Premiul I la faza finală a Olimpiadei Naţionale de Argumentare, Dezbatere şi Gândire Critică “Tinerii dezbat”, precum şi alte distincţii.
În perioada 7-13 mai 2024, s-a desfășurat, la Constanța, etapa națională a Olimpiadei de argumentare, dezbatere și gândire critică “Tinerii dezbat”. După patru zile de competiție, rezultatele obținute de județul Dolj la nivel național au fost de excepție. În clasamentul pe echipe – Avansați – Premiul I – echipajul de la Colegiul Național “Frații Buzești”, alcătuit din Ilie Francesca Ana Maria, Popa Eliana și Matei Dragoș, prof. coordonator Popa Cătălin. În clasamentul individual – Debutanți – Premiul II – Pau Andrei Claudiu, de la Colegiul Național “Frații Buzești”, prof. coordonator Noreanu Laura; Avansați – Mențiune – Ilie Francesca și Matei Dragoș, de la Colegiul Național “Frații Buzești”, prof. coordonator Popa Cătălin; Mențiune – Brezniceanu Vladimir, de la Colegiul Național “Elena Cuza”, prof. coordonator Dragomir Silviu Bertoni.

Lotul județului Dolj a fost format din trei echipaje: Debutanți – Pau Andrei Claudiu, Ștefan Teodora Gabriela și Popescu Ioana Daria, de la Colegiul Național “Frații Buzești”, prof. coordonator Noreanu Laura; Avansați – echipajul format din Ilie Francesca Ana Maria, Popa Eliana și Matei Dragoș de la Colegiul Național “Frații Buzești”, prof. coordonator Popa Cătălin și echipajul format din Brezniceanu Vladimir, Nină Diana Andreea și Florea Ana-Maria Antonia de la Colegiul Național “Elena Cuza”, prof. coordonator Dragomir Silviu Bertoni.

“Felicitări tuturor participanților și profesorilor coordonatori! Mulțumim prof. Dragoș Mihart, însoțitor al lotului olimpiadei! Felicitări colegilor de la I.S.J. Constanța pentru profesionalism, implicare și excelenta organizare a etapei naționale!”, au precizat prof. Adriana Stănoi și prof. Ștefan Alexandru Liță, inspectori școlari.