USR Dolj: Cezar Drăgoescu, candidatul Dreptei Unite la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj

0
845

Consilierul local municipal în mandatul care se încheie, Cezar Drăgoescu, şi-a anunţat candidatura din partea Alianţei Dreapta Unită, la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj. Pe pagina de Facebook a USR Dolj, domnia sa reproşează ipocrizia PNL, la anunţul de a nu face nici o alianţă cu PSD, şi  reîmprospătează memoria liberalilor cu prezenţa unor membri ai partidului la conducerea unor servicii deconcentrate în teritoriu. Trece însă cu vederea că unele funcţii au fost ocupate prin concurs, iar altele atribuite în circumstanţe cunoscute, mai exact când liberalii deţineau funcţia de prim-ministru (cazul lui Nicu Roşca – prefect). Referirea la inspectorul general şcolar, prof. Ion Daniel, cu concurs de director câştigat la Colegiul Naţional „Carol I”, doctor în matematică, distins în premieră cu „Medalia de Aur” atribuită de ministerul Educaţiei, pentru organizarea impecabilă a celei de a 73-a ediţie a Olimpiadei naţionale de matematică pentru clasele de liceu, este impardonabilă, ca să folosim un eufemism. Prof. dr. Ion Daniel este nu numai un profesor de reală calitate morală, cu vocaţie de dascăl, dar s-a dovedit şi o „soluţie” managerială, inspirată, la ISJ Dolj, într-un moment extrem de tensionat, pe care nu-l mai evocăm. Dar în orice campanie electorală se spun multe baliverne.