Hoţi tineri, intraţi în mâinile poliţiştilor

0
167

În seara zilei de 23 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 16 şi 22 de ani, ambii din municipiul Craiova. Aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive.

În continuarea cercetărilor privind furtul comis în noaptea de 20 spre 21 aprilie a.c., în care persoane necunoscute au pătruns în incinta unei societăţi comerciale situată pe strada “Petre Ispirescu”, de unde ar fi sustras suma de 200 de lei, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au extins cercetările şi cu privire la alte trei furturi reclamate a fi comise din incinta unor societăţi comerciale, două dintre acestea rămânând sub forma tentativei. “În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţişti au fost identificaţi trei tineri cu vârstele de 15, 16 şi 22 de ani, toţi din municipiul Craiova, bănuiţi de comiterea faptelor. Aceştia sunt bănuiţi că, în noaptea de 20 spre 21 aprilie a.c., ar fi pătruns, fără drept, în incinta a patru societăţi comerciale situate pe străzile “Petre Ispirescu” şi “Henri Coandă”, din două dintre acestea fiind sustrase sumele de 200 de lei, respectiv 500 de lei, iar din celelalte două nefiind sustrase bunuri. Cei trei au fost conduşi la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, poliţiştii i-au reţinut pe cei doi tineri de 16 ani (complicitate la infracţiunea de tentativă la furt calificat în formă continuată – două acte materiale) şi 22 de ani (furt calificat în formă continuată – patru acte materiale), aceştia fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Persoanele reținute urmează să fie prezentate, în cursul acestei zile, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .