Noi dotări pentru laboratoarele din şcoli, pregătite de Primăria Craiova

0
211

 Prin intermediul unei finanţări din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Primăria Craiova va achiziţiona mai multe dotări pentru zeci de laboratoare de ştiinţe din unităţile de învăţământ preuniversitar craiovene. Valoarea acestora va depăşi 920.000 de lei, urmând ca şcolile să intre în posesia lor în anul şcolar următor.

FOTO : arhivă

Administraţia publică locală îşi doreşte ca 41 de laboratoare de ştiinţe din şcolile craiovene să beneficieze de dotări noi, care să ajute elevii în procesul educaţional. În acest sens, a fost scos la licitaţie contractul „Achiziție materiale didactice specifice pentru laboratoarele de științe din unităţile de învăţământ preuniversitar, în cadrul proiectului – Creşterea Capacității de Reziliență a Sistemului Educațional din Municipiul Craiova prin Dotarea cu Mobilier, Materiale Didactice și Echipamente Digitale – Craiova Educată (…). Astfel,  ar urma să fie dotate cu mobilier specific şi materiale didactice 41 laboratoare de ştiinte, dintre care 12 laboratoare de fizică, 11 de chimie, 13 de biologie si 5 laboratoare multidisciplinare“, se precizează în documentaţie. Este vorba despre un proiect mai amplu, care presupune şi îmbunătăţirea mai multor cabinete medicale şi psihopedagogice, dotarea unor săli de sport, dar şi digitalizarea anumitor unităţi şcolare. Întreg proiectul are în vedere îmbunătăţirea accesului la educaţie a 34.686 elevi şi 2.558 cadre didactice din 52 unităţi de învăţământ din municipiul Craiova.

În ce constau dotările

Conform proiectului, cele 41 de unităţi de învăţământ vor primi următoarele : 136 de microscoapre optice şcolare, 20 de microscoape digitale, 43 de mulaje simple cu organismul unei plante angiosperme, 13 mulaje simple de tulpini, 22 de mulaje de rădăcini, 36 de mulaje de frunze, 38 de floare şi 34 de mulaje ale unor seminţe. De asemenea, se vor cumpăra 24 de mulaje cu corpul uman decompozabil. În laboratoare vor mai ajunge 62 de atlase digitale şi 285 de diverse truse. Pentru toate aceste materiale. Primăria Craiova a estimat un cost care se ridică la 921.977 de lei, fără TVA. Toţi banii provin din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Instituţia aşteaptă oferte de la firmele interesate să pună la dispoziţie aceste materiale până pe 15 mai, urmând ca în până la jumătatea lunii iunie să facă evaluările firmelor, apoi să desemneze câştigătorul.

Cine vor fi beneficiarii

Liceul  Teoretic “Tudor Arghezi” va primi cele mai multe microscoape optice, dar şi cele mai multe mulaje simple, câte 30 din fiecare, la care se adaugă 15 atlase digitale, 5 mulaje ale corpului uman, un microscop digital şi 16 truse de diferite tipuri. La Colegiul Naţional “Elena Cuza” vor ajunge 25 de microscoape optice, 3 atlase digitale, un microscop digital, un mulaj simplu şi un mulaj al corpului uman. Şcoala Gimnazială “Traian” va primi 20 de microscoape optice, 15 mulaje simple, un microscop digital, 3 atlase digitale, un mulaj al corpului uman şi 8 truse. În acelaşi timp, 14 microscoape optice şi unul digital vor fi livrate la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, care va mai beneficia de 5 mulaje simple, un atlas digital, un mulaj al corpului uman şi 28 de truse pentru laboratoare. Încă 12 microscoape optice şi unul digital vor ajunge la Liceul Energetic, unde vor mai sosi 15 mulaje simple, unul al corpului uman, 5 atlase digitale şi 10 truse. Laboratoarele Şcolii Gimnaziale “Decebal” vor fi dotate cu 10 microscoape optice, unul digital, 15 mulaje simple, două mulaje ale corpului uman, 3 atlase digitale şi 10 truse. Pe lângă acestea, vor primi materiale , în număr mai mic, şi alte unităţi de învăţământ :  Şcolile Gimnaziale “Mihai Viteazul”, “Ion Creangă”, “Gheorghe Bibescu”, “Lascăr Catargiu”, “Sfântu Gheorghe”, “Anton Pann”, precum şi unele din ciclul liceal : Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate , Liceul Tehnologic  “Constantin Brâncuşi”,  Liceul Tehnologic “C.D. Neniţescu”, Liceul  “Traian Vuia”, Liceul cu Program Sportiv  “Petrache Trişcu”, liceul Tehnologic de  Industrie Alimentară, Liceul “Henri Coandă”, Liceul “Charles Laugier”, Liceul  “Ştefan Odobleja”, Colegiul Economic “Gheorghe Chiţu”,  Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan” şi Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”.