Sepsi – “U” Craiova, debutul lui Gâlcă

0
296

Noul antrenor al Universităţii Craiova, Costel Gâlcă, debutează azi, de la ora 19.00, în meciul din deplasare cu Sepsi, din etapa a 5-a a play-off-ului.

„Cu siguranţă nu va fi uşor cu Sepsi, este o echipă agresivă, care verticalizează foarte mult, care face presing avansat de fiecare dată, vom vedea cum contracarăm aceste situaţii. Îmi doresc să câştigăm şi să avem şanse, să ne batem pentru locul 2, e cel mai important pentru club şi pentru mine. Suntem în postura de a fi acolo, de a termina pe locul 2, dar suntem obligaţi să câştigăm. Eu mi-aş dori ca echipa mea să se impună la fiecare meci, dar acum sunt foarte importante rezultatele. Vom vedea cum vom juca, Mitriţă este accidentat, dar trebuie să găsim soluţii. O să dau totul ca să terminăm pe locul 2. Pe termen lung, vreau să ne impunem jocul, să ştim să jucăm pe diferite moduri, şi pe mingea a doua şi să vorbească jucătorii mai mult în teren” a declarat Costel Gâlcă.

Prefaţa LPF:

“Şapte victorii, şapte remize şi doar trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de covăsneni pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, craiovenii s-au impus în şapte dintre cele 17 deplasări, iar de alte cinci ori au terminat la egalitate.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 20 ori, de şase ori au câştigat covăsnenii, de nouă ori s-au impus craiovenii, iar de alte cinci ori au remizat. Niciunul dintre cele zece jocuri cu Sepsi gazdă nu s-a încheiat la egalitate, palmaresul duelurilor cu gruparea din Sf. Gheorghe în postura de formaţie organizatoare cuprinzând patru succese ardelenii şi şase victorii oltenii. Prima confruntare din campionat a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi OSK – Universitatea Craiova 2-3. Acesta a fost şi jocul cu cele mai multe goluri marcate.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 4 februarie 2024, Sepsi OSK – Universitatea Craiova 1-3, marcatori Gabriel Debeljuh, respectiv Jovan Markovic, Elvir Koljic şi Alexandru Creţu. În cazul în care va fi utilizat, Alexandru Creţu va bifa meciul cu numărul 200 în principala competiţie internă.