Care ar fi portretul-robot al antrenorului care să reuşească la Universitatea Craiova? Pe lângă competenţă, trebuie ţinut cont de specificul zonei, al clubului, de metehnele patronului şi eventual de lotul de jucători. Plecăm din start cu certitudinea că la Ştiinţa sunt condiţii ideale de lucru şi se fac investiţii, dar de aici încolo apar „variabilele”.
La Craiova, în primul rând trebuie să rezişti presiunii, din partea publicului, a patronului şi să stăpâneşti vestiarul. Depinde însă cum îl stăpâneşti. Dacă te impui cu parul, ai şanse mari să fii „lucrat” de jucători. Dacă eşti prea maleabil, poţi avea succes o perioadă, dar la un moment dat îi scapi din mână pe fotbalişti, mai ales pe cei indolenţi, puţini având mentalitate de profesionişti, nu numai la Craiova, ci în general în România. De aceea nici nu reuşesc peste hotare, nu neapărat pentru că n-ar avea talent, ci fiindcă nu sunt serioşi şi dispuşi să muncească din greu, să se lupte pentru poziţia lor.
Calea de mijloc, de a impune respect, de a te impune prin respect, nu le este accesibilă multora. Cei care o găsesc sunt şi antrenori de succes şi au continuitate. E nevoie de un antrenor care să impună respect şi astfel să-şi câştige timp pentru a-şi impune filosofia de joc. Condiţia este să posede o astfel de filosofie, să fi dominat şi alte vestiare şi să fi confirmat prin joc şi rezultate. Degeaba îl susţinea Marian Copilu pe Gyusi Balint dacă la Craiova nimeni nu ştia cine sunt Copilu şi Balint. Degeaba Petev crease o atmosferă destinsă în lot şi a avut ceva rezultate, dacă nu impusese o idee de joc, era un haos evident pe teren.
Dacă îi analizăm pe majoritatea antrenorilor care au lucrat la Craiova sau care sunt propuşi pentru a prelua acum echipa, nu prea găsim exemple de continuitate. Bergodi, la Sepsi, ori Gâlcă, la Vejle, au avut două sezoane la dispoziţie, dar nu se poate spune că au lucrat la cluburi de top, chiar dacă italianul a luat 4 trofee cu covăsnenii. Bergodi a alternat perioade excelente cu serii „negre”, la Voluntari, la Sepsi şi la Rapid şi până la urmă la Craiova a avut cel mai de succes mandat. A clacat totuşi când era mai important, în duelul de titlu cu CFR şi în cupele europene.
E nevoie de un antrenor cu „ochi” la jucători, care să aibă un procentaj bun în ceea ce priveşte confirmarea achiziţiilor, fiindcă la Craiova s-a investit în transferuri, dar acestea n-au confirmat. Au venit jucători care nu au justificat nici pe departe sumele cheltuite, ori unii care nu s-au pliat pe nevoile echipei. Dacă aduci un jucător pe un post acoperit, trebuie să fie musai mai bun decât cei deja aflaţi în lot, ori să fie un tânăr cu perspective certe. Un alt caz, Pyry Soiri, nici măcar nu a jucat pe postul pentru care a fost adus, cel de fundaş dreapta. Oricum, cu excepţia lui Martic (în primul său „mandat”), Craiova nu a reuşit să găsească un fundaş dreapta decent, având rateuri în serie pe acest post şi apelând la reprofilări gen Căpăţână, Vătăjelu, etc.
Şumudică e un tip de antrenor care identifică jucătorii utili, care a ştiut la cine să apeleze, dar firea sa nu este compatibilă cu ceea ce vrea Mike Rotaru. Prezenţa lui Şumi asigură circul, dar nu garantează performanţa şi nici el nu a avut continuitate. A avut rezultate la Astra, câştigând campionatul şi ajungând în primăvara europeană. În rest, şi-a trecut în cartea de muncă într-o perioadă scurtă multe cluburi, din ţară, din Turcia sau din ţările arabe.
Mirel Rădoi este un hard-worker, aşa cum l-a catalogat Mike, a dovedit implicare şi inspiraţie, dar este prea impulsiv şi nerăbdător pentru un mandat pe termen lung şi asta s-a constatat la toate echipele pe la care a trecut, inclusiv la naţională. Când îşi va găsi „liniştea” va deveni cu siguranţă un mare antrenor, fiindcă potenţial are, l-a demonstrat.
Costel Gâlcă pare un antrenor prea „cuminte” pentru un vestiar „şturlubatic” precum cel al Craiovei, care a sacrificat multe capete de strategi, majoritatea mult mai dominatoare decât pare să fie cel al lui Costelino. Pare un antrenor care „nu-şi pune mintea” cu caracterele dificile şi s-a şi dovedit că atunci când a activat în ţări predispuse pentru astfel de vestiare, nu a rămas prea mult. A avut continuitate numai unde există seriozitate, profesionism şi răbdare.
Depinde foarte mult şi de cât de dispus este Mike să schimbe lotul. Şi nu pare dispus, mai ales să renunţe la febleţile sale, care nu au ieşit la rampă decât foarte rar, dar care beneficiază de imagine şi mai ales de sprijin din partea patronului. De exemplu, Mike nu se poate împăca deloc cu ideea de a renunţa la jucători cu cotă de 1-2 milioane de euro, precum Ivan şi Markovic, chiar dacă primul nu a mai marcat de aproape un an, iar celălalt nu a fost niciodată în grafic cu greutatea. Cum o despărţire de aceştia, aşa cum dorea Rădoi, de exemplu, nu este luată în calcul, se trece la compromisuri. Scoaterea lor din lot temporară a „vedetelor închipuite” duce numai la „bisericuţe”, la alianţe care au ca scop mazilirea antrenorului. Sigur, nu poţi dovedi astfel de comploturi, dar se ajune la penuria de rezultate şi, inevitabil, ca în toată lumea, efectul e înlocuirea antrenorului. Nu e simplu nici să oferi mână liberă unui antrenor pentru a schimba vestiarul, trebuie să ai nu numai certitudinea bunelor intenţii, ci şi a priceperii. Spre exemplu, Rădoi a venit cu Florescu şi Mitrea, care s-au transformat în „bile negre” pentru el.
Totuşi, când jucătorii simt şi ştiu că antrenorul este „numărul unu” în vestiar este riscant să-l „testeze”, fiindcă ştiu că ar putea plăti chiar ei. Sunt două condiţii: trebuie ca Mihai Rotaru să fie dispus să cedeze „puterea”, iar antrenorul să o merite şi să-şi dorească să o aibă. Altfel, se va merge tot pe principiul „eu mă fac că antrenez, tu te faci că mă laşi să antrenez”.
Antrenori care au avut mandate îndelungate, performanţe şi şi-au impus filosofia de joc în vestiarele grele prin care au trecut ar fi, ca exemple, cei doi Lucescu, Hagi (numai la echipa lui, totuşi), Olăroiu, Boloni sau Dan Petrescu. Probabil, toţi sunt de neatins pentru Craiova. Dacă nu te „lipeşti” de unul dintre ei, nu poţi decât să speri că „inventezi” unul ca aceştia sau îl găseşti, dar ai nevoie de un noroc incredibil, mai ales că în club nu este decât Mihai Rotaru, iar nepriceperea sa la fotbal este dovedită. Dacă-l prezinţi pe Ivaylo Petev ca un manager „verificat” în conversaţiile de la Bansko, din cantonament, care să-ţi conducă realmente clubul, iar când îl dai afară anunţi că bulgarul nu avea habar ce se petrece în academie sau la echipa a doua, atunci nu mai e nevoie de alte concluzii. Cât despre achiziţii, ori acestea au fost făcute peste capul antrenorului şi atunci niciodată nu ai vrut de fapt ca acesta să fie un manager, ori dacă ai adus jucători pentru care el a insistat şi apoi nu i-a folosit, şi atunci te-ai păcălit grav cu acest antrenor.
FCSB a reuşit în acest sezon nu numai pentru că nu prea a avut concurenţă în campionat, ci pentru că l-a avut pe Pintilii, care a garantat ordinea şi disciplina în vestiar, el a fost certitudinea că toată lumea se pune în slujba echipei şi nu mai sunt tolerate capriciile. Cu Coman şi Olaru în formă, cu Neubert care le-a asigurat o formă fizică competitivă, şi chiar cu Charalambous, antrenorul „de jure”, pe bancă tot sezonul, antrenorul de facto, Gigi Becali, a reuşit să câştige campionatul. Pe termen lung este însă greu să confirme, la anul vor ceda probabil în concurenţa cu Dan Petrescu revenit la CFR şi cu Gică Hagi cel veşnic la Farul.
Universitatea Craiova trebuie să vină cu o certitudine pe banca tehnică, o somitate, altfel nu vor urma decât alte sezoane de „ruletă”, unde şansele de a fi în play-off sunt mari, datorită bugetului, a condiţiilor, dar succesul deplin, precum titlul sau accederea în grupele cupelor europene, va putea fi atins numai cu un noroc incredibil sau într-un context ieşit din comun, precum cel cu pandemia din 2020. Craiova actuală seamănă cu Rapidul anilor 90, când Copos a investit serios şi a creat condiţii ani la rând, dar până nu l-a adus pe Mircea Lucescu nu a cunoscut succesul deplin, nu a reuşit upgrade-ul până la nivelul de campioană. Dar poate că Universitatea Craiova nu este pregătită sau dispusă să facă un astfel de pas. Deşi bugetul clubului este acum cel puţin la nivelul celorlalte pretendente la titlu, CFR, FCSB şi Rapid, poate că Mihai Rotaru nu vrea să „cedeze hăţurile” şi să devină „the second one” la echipă. Poate n-a găsit omul potrivit, poate nici nu l-a căutat şi îi place să se joace „de-a Gigi Becali”.
Şi din punct de vedere al momentului actual trebuie ales un „nume greu”. Orice antrenor neconfirmat de performanţe şi care ar rata calificarea în cupele europene va continua cu un mare handicap, va avea „o tinichea de coadă”. Necunoaşterea lotului, a campionatului sau alte pretexte sunt valabile numai teoretic. Practic, numai rezultatele contează, aşa că numai o personalitate în fenomen ar beneficia de încredere maximă şi pentru sezonul următor. Deşi toţi avem păreri, preferinţe, nu e deloc uşor să iei o decizie acum. Cel mai important lucru este dacă Mike Rotaru vrea să se joace în continuare „football manager” cu Universitatea Craiova. Dacă da, nici nu mai contează numirea, poate la fel de bine să-l tragă de sfori în continuare pe Dragoş Bon.
