“Siguranţa şcolară”, în unităţile de învăţământ preuniversitar

0
167

În perioada 08-10 aprilie 2024, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră, au desfăşurat activităţi educative în mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din mediul urban şi rural.

Scopul principal a fost prevenirea infracțiunilor comise cu violență și creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește traficul și consumul de substanțe psihoactive. Totodată, copiilor le-au fost prezentate regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere. Într-o modalitate interactivă, au fost prezentate și indicatoarele de circulație cele mai des întâlnite, respectiv semaforul pentru pietoni, semaforul pentru autovehicule, marcajul cu “trecerea pentru pietoni”, “pistă pentru bicicliști”, “STOP”, explicându-le celor mici semnificația și importanța fiecărui indicator în parte. Astfel, copiii au învățat că trebuie să traverseze strada doar pe “zebră” sau pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, să se asigure de fiecare dată, să nu alerge pe trecerea de pietoni pentru a fi în siguranță și să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora. De asemenea, celor aproximativ 400 de elevi le-a fost explicat regimul răspunderii penale și contravenționale al minorilor, precum și consecințele actelor de violență fizică sau psihologică-bullying în unitățile de învățământ, aceştia primind şi recomandări în scopul reducerii riscului de victimizare și devenire a unor subiecți pasivi ai infracțiunilor comise cu violență.